Categorii
06 Iunie Virtuti si Vicii

Mania Mielului si autoamagirea

Citind pildele escatologice, despre judecata viitoare, se poate observa că acțiunea lor începe cu o tentă comună, întro atmosferă obișnuită, calmă, previzibilă ca apoi, înspre final, să se schimbe brusc acțiunea, deznodământul fiind unul surprinzător. Când începe acțiunea mirele, stăpânul este binevoitor, darnic, oferă libertate de mișcare și gestionare a resurselor, lasă loc de inițiativă, riscuri, greșeli, veghere, timp pentru somn, timp pentru muncă.
Când însă vine vremea evaluării stăpânul, mirele nu mai are „pardon”.
Verdictul dat rămâne și nu-l mai schimbă nimeni: fecioarele neînțelepte, robul leneș și caprele rămân afară, în întuneric, acolo unde este plânsul și scrâșnirea dinților – pedeapsa veșnică.
Aceastăschimbare la fațăa Mirelui, Stăpânului, Împăratului este șocantă, uluitoare!
Îmi vine să cred cămodul rece, aspru și distant în care sunt tratați și pedeapsa acordată este prea aspră pentru o vinovăție așa de mică!
Dar, dacă totuși aducem reflectorul pe cei vinovați, ne punem întrebarea dacă nu cumva acolo s-a petrecut o „schimbare la față” imperceptibilă pentru observatorul neavizat.
Este posibil ca acolo să fi avut loc o erodare lentă a valorilor și convingerilor la nivelul inimii, o corodare a disciplinei vegherii și a sensibilității față de cei mai neînsemnați frați ai Lui. Este posibil ca o subtilă autoînșelare să se strecoare în convingerile celor neglijenți, indolenți și leneși și anume că „în cele din urmă nu cred că El va putea fi așa de aspru și rău”, „are prea multă răbdare și bunătate acum, este Milos  și Bun … nu cred că poate trece în extrema cealaltă fiind dur, aspru, necruțător!”.
Puterea de autoînșelare, de autoamăgire a fecioarelor și robilor este cutremurătoare!
Scrutarea viitorului ne devirusează de autoamăgire.
În cartea Apocalipsa, capitolele 5-8, avem o imagine șocantă, o asociere conflictuală pentru conceptele vehiculate în lumea noastră: dualismul Leu – Miel. Ruperea peceților de către Miel declanșează pe pământ conflicte, războaie, dezastre  naturale și ecologice, cutremure, foamete, epidemii. Locuitorii pământului sunt neputincioși și înspăimântați dar, bine informați: aceasta este mânia Mielului, ziua cea mare a mâniei Lui!
Da, sunt bine informați dar, este prea târziu pentru ei.
Am face bine să mai aducem în fața ochilor noștri și mânia Mielului care să ne îndemne la vigilență, veghere, curăție și muncă.
Am face bine să mai aducem în fața ochilor noștri și mânia Mielului ca să ne spargă crusta de autoînșelare, să ne facă temători de Mielul – Leu și nu indolenți și familiari cu Cristos Mielul.
În perspectiva pământească mielul este blând; pentru unii este bleg, neajutorat, prostuț, fără personalitate, șters.
În perspectiva escatologică Mielul are personalitate, are putere, are ultimul cuvânt, are dreptul de răzbunare, are dreptul la judecată, are dreptul la stăpânire, are dreptul la mânie!
Perspectiva bifocală ne ajută să ținem în tensiune trăirea în prezența Celui Blând cu teama reverențioasă față de mânia Mielului.

(Visited 162 times, 1 visits today)

3 răspunsuri la “Mania Mielului si autoamagirea”

Am fost invatat ca nu-i frumos sa arat cu degetul,(cel putin trei degete sint indreptate spre mine).
Oare atunci cand Dumnezeu arata, cum arata? Cu degetul?
Felul in care ne prezentati ADEVARUL pe acest site il vom intelege ca si degetul lui Dumnezeu sau ca si degetul unora?
Cum am putea sa aducem in fata ochilor nostrii INTREGUL ADEVAR?
NU VA INSELATI : „DUMNZEU NU SE LASA SA FIE BATJOCORIT.”
CE SAMANA OMUL, ACEEA VA SI SECERA.

Nelu, tocmai aici este subtilitatea la autoamăgire: deși tot adevărul este în fața ochilor, unii ochi „nu văd” ce trebuie văzut din cauza selectivității (inițial) iar apoi unii „nu pot să mai vadă” întreg adevărul din cauza împietririi inimii (final).
Cât despre faptul că arătarea cu degetul nu este un gest frumos … este adevărat, numai că și aici este o subtilitate prin care se descurajează spunerea adevărului, pentru că se induce ideea că cel care vorbește sau indică spre adevăr este tot atât de vinovat de călcarea lui ca și ceilalți. Da, chiar dacă am un grad de vinovăție în călcarea adevărului tot trebuie să indic, să vorbesc despre adevăr și despre încălcarea lui!

Cine vorbeste dela sine, cauta slava lui insusi;dar cine cauta slava Celuice l-a trimes, acela este adevarat, si in el nu este strimbatate. IOAN 7 :18

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *