Multe din ideile și concepțiile pe care (încă) le avem la maturitate le păstrăm cu grijă din perioada copilăriei. În acea vreme priveam lumea cu ochii și inima de copil. Mintea se străduia să priceapă lucrurile simple, făcea asocieri și descifra tainele mici ale lumii. Între lumea basmului și lumea reală era o trecere lină. În cele două lumi nu încăpeau decât două feluri de personaje: cele bune și cele rele. Amestecul de bine și rău întrun personaj crea confuzie în mintea de copil. Schimbările bruște de comportament ale unui personaj produceau derută iar copilul nu știa cum să (re)interpreteze acțiunea personajului întro lumină nouă.
Pentru mine, bunica a fost personajul care întruchipa blândețea: calmă, liniștită, bună la suflet, slujitoare, smerită. Nu cerea mult dar, oferea mult. Nu-și lua prima porția de mâncare și se mulțumea cu puțin. Odată, pe când se împărțea puiul fript, ne-a luat-o înainte și a spus că vrea să mănânce din piciorul puiului și nu spatele, cum avea obiceiul. Am fost surprins neplăcut de cererea ei pentru că
aceasta m-a afectat pe mine: a luat din porția care urma să se îndrepte spre farfuria mea! Nu am știut atunci ce să mai cred despre blândețea ei. Mintea mea de copil nu putea integra faptul că cel blând nu trebuia să fie neapărat ultimul, să ia resturile care rămân de la alții, să aștepte cuminte și răbdător ca alții să-și ia drepturile. Mi-aș fi dorit să fi rămas cu imaginea mea idilică despre blândețe dar, atunci în lumea copilăriei a pătruns realitatea cu complexitățile ei, cu culori de gri printre alb și negru. Ne place să fim clari, tranșanți, preciși, siguri pe noi, să nu ne scape nimic – în copilărie și cu copiii este mai ușor, cu adulții este mai greu.
Despre Moise se spune că „era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe fața pământului.” Numeri 12:3
Ca și adult tânăr Moise nu a fost prea blând: a omorât cu mâinile lui un egiptean. Cei care au comis o crimă știu ce înseamnă aceasta. Ca și lider a fost mereu contestat de către cei din popor, de unii conducători și chiar de către cei din familia sa . Viața de lider i-a fost mereu în tensiune poporul fiind cârtitor, nemulțumitor, neascultător, îndărătnic. Avea acces liber la Dumnezeu, a cărui slavă se imprima pe fața lui. Cu toată șederea împreună cu Dumnezeu, cum n-a mai avut-o un alt muritor, neascultarea și nerăbdarea poporului l-a scos din sărite.
O dată, în mânia lui, a spart tablele legii scrise de mâna lui Dumnezeu. Exod 32:19
Dumnezeu a scris alte table. Nu vă grăbiți cu interpretarea din Exod 32 fără să integrați și rugăciunea de mijlocire a lui Moise.
Apoi a venit și ziua cea rea, ziua răscoalei din cauza lipsei de apă; apele de la Meriba – ceartă! Numeri 20
Toți liderii au parte de zile rele, când tensiunea ajunge la cote maxime, când nimic din ce fac ei nu este bine sau bine primit, când poporul trece prin greutăți și se dă vina pe unul singur (sau poate doi).
În ziua cea rea Moise a lovit!
În ziua cea rea îți vine să lovești, să te descarci!
În ziua cea rea tu ești în centrul atenției: numele tău, reputația ta, nervii tăi, familia ta, firma ta, biserica ta!
În ziua cea rea Dumnezeu stă deoparte!
În ziua cea rea, calmează-te: vorbește, fără să lovești!
În ziua cea rea, cel (mai) blând s-a mâniat și a lovit – ceea ce nu trebuia lovit!
În ziua cea rea, mânia celui blând a câștigat în fața poporului dar, a pierdut în fața lui Dumnezeu.
Mânia celui mai blând l-a costat foarte mult: intrarea în Țara Promisă.
Chiar dacă accesul de mânie l-a costat foarte mult, cel blând acceptă pedeapsa cu blândețe și nu cu mânie.
(Acesta cred eu că este unul din testele mâniei și blândeții: cum primești pedeapsa?)