Aproape fiecare am auzit de situații în care s-a făcut o nedreptate, s-a violat dreptul sau proprietatea cuiva și cel agresat (sau cineva apropiat) din spirit de dreptate a reacționat vrând să scoată ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Spiritele însă s-au încins și conflictul a mers mai departe decât s-a prevăzut; nu a mai fost „ochi pentru ochi” ci a fost cap pentru ochi sau, chiar viața pentru ochi.
Există o mânie legitimă, sfântă, domestică, acceptabilă, ca răspuns la agresiunile și nedreptățile reale. Spiritul de dreptate bine format în conștiința omului nu poate și nu trebuie să stea indiferent la aceste realități nedrepte. Este normal să te revolți împotriva unei monstruozități făcute sau afirmate de cineva. Nu este însă normal ca revolta, furia sau mânia să iasă din matca râului inimii împroșcând și inundând în jur cu răni, dureri, ravagii, pagube. Sunt câteva caracteristici sau factori de care putem ține cont atunci când vrem să evaluăm cât de legitimă, sfântă, domestică sau păcătoasă, sălbatică este mânia noastră: timpul, proporția, capacitatea de control, percepția realității, frecvența, motivația. Le voi pune sub formă de întrebări pentru a putea identifica ce fel de mânie s-a cuibărit în inima noastră.
Este inima mea o casă sau un hotel pentru mânie? Cât îi permit să stea la mine?
Pavel pune limită de timp – apusul soarelui!
Nu cumva este mânia mea exagerată față de ofensa adusă? Mânia tinde să orbească ochii și să nu mai vadă că trebuie păstrată o anumită proporție între ofensă și retribuția ei.
Pot s-o țin sub control? Până unde reușesc să-mi păstrez controlul?
Există o limită, un prag limită de manifestare a mâniei care odată trecut este greu să te mai întorci înapoi. Părinții știu despre ce scriu aici: cei care nu-și pot ține mânia sub control se descarcă și pe copii. Își propun să le dea doar o nuia sau o curea la fund și pedeapsa se sfârșește cu un fund plin de vânătăi.
Nu cumva mă mânii față de o nedreptate percepută și care nu are o bază reală?
Ni se pare de multe ori că cineva a făcut ceva sau a zis ceva despre noi și în realitate nu s-a întâmplat nimic. Are mânia mea o bază reală sau este doar percepția mea asupra realității? Mă verific cu alții ca să pot face această diferență.
Nu cumva mă mânii prea des și prea ușor?
Dacă-mi sare țandăra din nimic, dacă alții trebuie să umble cu mine ca și cu ouăle atunci am probleme mari la inimă și Duhul Sfânt este întristat de tot! Creștinul născut de sus are o doză de absorbție a nedreptății și nu ajunge atât de repede la punctul de fierbere – capacitatea de amânare a reacției!
La verificarea motivației este mai greu dar, nu imposibil.
De ce mă mânii: pentru că mi-a fost lezată mândria sau ceva din firea mea pământească se revoltă … sau pentru că a fost violată legea și dreptatea lui Dumnezeu?
Dacă ajung la concluzia că al doilea răspuns este valabil atunci sunt foarte atent să-mi exprim mânia în căile acceptate de Dumnezeu.
Mânia, chiar și legitimă dar necontrolată are consecințe pentru cel mânios. Vezi Genesa 34 și Genesa 49:5-7.
Mânia fraților lui Dina – aceasta a fost violată, a fost legitimă până la un loc. Apoi a devenit sălbatică, turbată. Mânia lor i-a costat mai târziu când a venit vremea binecuvântării. La binecuvântare au auzit ce nu se așteptau: cuvinte de blestem!