Inimă, nu fii de piatră!

Ne apropiem încet de sărbătoarea Floriilor, intrarea triumfală a Domnului Isus în cetatea regală, Ierusalim. Pentru mine, citind textele evangheliilor, nu este o sărbătoare curată, monocoloră din punct de vedere emoțional. Ziua intrării Sale fastuoase în cetatea ”neprimitoare” a fost una sinuoasă, înălțătoare și tulburătoare deopotrivă.

În general, Isus nu și-a făcut publicitate lucrării, nu a căutat să atragă și să manipuleze masele în direcția propulsării Sale spre scena politico-religioasă. El știa că nu se poate baza pe mulțime, chiar dacă s-ar fi putut folosi de ea. El știa atunci că nu se poate baza pe mulțime, că inima ei este instabilă și înșelătoare. Cu toate acestea noi azi credem că ne putem baza pe mulțimi și muncim ca să avem biserici, adunări mari: om lângă om, sfânt lângă sfânt, piatră lângă piatră.

Isus a mai fost la Ierusalim și înainte, de multe ori. La început cu părinții și frații; mai târziu cu ucenicii și ”frații”. Înainte a fost un vizitator oarecare, un anonim printre anonimi, un călător printre pelerini. Acum voia să fie altfel, cu totul altfel. Și cine să fi avut curajul să-L întrebe ”de ce?” când toate detaliile fuseseră planificate dinainte, în taină și minuțios. ”Papamobilul” era pregătit, iar parola de accesare de nerefuzat, ”Domnul are trebuință de el”. (Luca 19:31)

Isus a preferat să-și facă lucrarea și să inaugureze împărăția cerului departe de Ierusalim; nu a căutat să atragă reflectoarele puterii asupra Sa. Așa a fost mereu. Nu și de data aceasta. Acum intra cu fastul și onorurile unui împărat, acum intra în Numele Domnului, cu oferta de pace pentru cei care au uitat că sunt în război. Ucenicii au fost cuprinși de o bucurie extatică, o stare de fericire nemaiîntâlnită în care spontaneitatea a luat locul rațiunii sobre. Ceva încântător și unic se petrecea cu ei și cu alții, ceva de o intensitate atât de mare încât i-au făcut să piardă temporar legătura cu lumea exterioară. Magia momentului a descătușat inimile și emoțiile s-au exprimat în voie, fără opreliști și filtre. Totul o luase razna: hainele de pe ucenici erau prea incomode, crengile finicilor stăteau prea cuminți, iar glasurile lor nu aveau nevoie de amplificare. O bucurie și o hărmălaie de nedescris, pregătită minuțios, în taină.

O bucurie și o hărmălaie de nedescris, urmărită minuțios, în taină, de către opoziție – fariseii. Ceea ce se întâmpla acolo a întrecut măsura capacității lor de toleranță și au intervenit rapid pentru încetarea acestui tărăboi ”electoral”. Cum nu-și permiteau să se aplece atât de jos încât să se adreseze ucenicilor și mulțimii dezlănțuite, I-au dat ordin Împăratului Isus: ”Învățătorule, ceartă-ți ucenicii!”. ”Ești singurul care poate opri zarva aceasta, iar ucenicii tăi sunt agitatori responsabili cu întreținerea ei. Intervin-o acum, ca să nu scape lucrurile de sub control”.

Dar, El nu și-a propus să țină lucrurile sub control, așa cum îi place unei inimi împietrite. El voia ca înflăcărarea și bucuria, elanul și extazul ucenicilor și mulțimii să continue. Sărbătoarea odată începută nu putea fi oprită atunci când vrea mușchii legaliștilor: ”Dacă vor tăcea ei, pietrele vor striga” – adică vor continua sărbătoarea! 🙂

Răspunsul Lui a fost unul genial. Isus a adus în prim planul evenimentului o categorie de participanți neglijată de către toată lumea, pietrele. Acești martori tăcuți, neînsuflețiți, care nu au șanse deloc pentru a fi selectați la ”Românii au talent” au totuși capacitatea de a se manifesta și cânta, precum oamenii. În viziunea lui Isus pietrele, de pe drum și de lângă drum, nu sunt doar un decor pasiv la eveniment, ci rezerve apte și pregătite pentru a răspunde cu entuziasm cerințelor Creatorului.

Fariseii nu au știut și nici nu au putut să se bucure la intrarea lui Isus în Ierusalim; dar nu le-ar fi permis nici altora să o facă. Atitudinea lor a fost una de respingere repetată a lucrării și persoanei Sale, până la nivelul împietririi inimilor. Când inima devine de piatră, nereceptivă, piatra de pe drum devine inimă receptivă. Acesta este miracolul trezirii, trecerii inimii de la piatră mută la inimă însuflețită, înflăcărată.

Permite-ți luxul de a te bucura ca odinioară, ca un copil care descoperă lumea. Permite-ți libertatea de a uita de griji și de a admira florile, care sunt frumoase și nu fac nimic pentru a-și câștiga frumusețea, decât se bucură de soare, ploaie și viață. Permite-ți răsfățul de a te iubi pe tine însuți așa cum te iubește Dumnezeu, fără să fie nevoie să-I câștigi admirația sau dragostea. Permiteți gestul de a te uita dimineața în oglindă și a spune cu convingere și entuziasm, cel puțin de 3 ori: ”ești ales, sfânt și preiubit de Dumnezeu”.