Există o perioadă de acumulare în viață care îți dă senzația că poți ajunge să le știi și să le explici pe toate, chiar și pe cele care nu se pot explica – la nivel satisfăcător. Citind evangheliile și meditând mult la viața Domnului Isus îți dă, inițial, senzația că Îl știi foarte bine, că îi cunoști tiparele, obiceiurile, că este previzibil și era comfortabil să fii în prezența Sa. Apoi realizezi că Isus era mai mult imprevizibil, decât previzibil și blocat în rutină.
Așa este El și în situația în care un cărturar, entuziasmat și fascinat de lucrarea strălucitoare începută de învățătorul Isus din Nazaret, își exprimă public oferta de se pune la dispoziția Lui, de a-l urma în orice condiții, oriunde va merge. (Matei 8:18-20)
Te puteai aștepța la orice răspuns din partea Lui, mai puțin la acesta:
„Vulpile au vizuini și păsările cerului au cuiburi;
dar Fiul omului nu are unde -Și odihni capul. ”
Răspunsul Învățătorului suprinde, șochează, dezarmează, descurajează, fracturează lumea interioară. Nu ar fi El mândru să aibă în „gașca – partidul” Lui un om de calibrul unui cărturar? Adică unul gata format, educat, cu poziție și nume? Cărturarul părea dispus să renunțe la orice pentru a-L urma. Pe mine m-ar impresiona o astfel de persoană. Nu și pe El. Isus nu este ospitalier cu el.
Creația, animalele, păsările beneficiază de un minim de ospitalitate în mediul lor natural. Vizuina și cuibul, adăposturi temporare, sunt elementele de minimă siguranță și stabilitate pentru animalele sălbatice.
Gândește-te acum la faptul că Cel care a rostit aceste cuvinte este Cel care a participat la creația universului, stelelor, planetelor și pământului. În puterea Lui infinit de mare, a zis și lucrurile au luat ființă. În înțelepciunea Lui s-a gândit și la pasărea cerului, la nevoia ei de a zbura și de a se întoarce la un adăpost, la un loc de odihnă și siguranță.
Iată că Cel care are scaunul de domnie în cerurile infinite, aflat în misiune secretă pe pământ, nu are o garsonieră, un apartament, o casă (femeile știu de ce!) un centru de instruire sau o clădire de biserică (bărbații știu de ce!) un minim de stabilitate și siguranță umană.
Creatorul în misiune secretă are mai puțină ospitalitate pe pământ decât o au viețuitoarele! Cerul este „casa” Lui!
Nu cumva ne-am obișnuit cu ospitalitatea de lux din ultima vreme și uităm că suntem în misiune aici pe pământ? Nu cumva ni s-a legat inima prea mult de cuiburile noastre (unii suntem mai sus și vizibili în societate) sau de vizuinile noastre (unii suntem mai ascunși, cu grad de vizibilitate redusă) uitând că sunt doar adăposturi temporare și nesigure?
Nu cumva suntem prea îngrijorați de cuiburi și vizuini pentru copii și uităm să le mai arătăm că suntem în misiune pe pământ? Ele ne conferă o siguranță iluzorie! Cerul nou și pământul nou sunt mai sigure decât cerul și pământul pe care le vedem acum!
În capitolul 9 din evanghelia lui Luca aflăm că Învățătorul și-a trimis ucenicii să facă primele antrenamente în exersarea misiunii. Intenția Lui era să se scape de mulțimea de oameni, să facă o evaluare în grup a primei misiuni și să le dea câteva zile libere, pentru odihnă. Dar, mulțimea (noroadele) căutătoare s-a prins de mișcările lor și iat-o la … poarta pustiului. Mediul în care i-a prins această nedorită vizită din partea mulțimii era unul auster, neprimitor, adică deșertic.
În acest context neprimitor, Isus „le-a primit bine” – pe noroade. (9:11) Isus a fost ospitalier cu mulțimea, deși avea în plan altceva de făcut.
Observ că ceea ce scriam în postările anterioare este adevărat și în acest caz:
nu trebuie să ai și să oferi condiții deosebite pentru a fi ospitalier!
Nu condițiile oferite sunt prioritare, ci atenția acordată persoanei musafirilor.
Isus i-a primit bine, le-a acordat atenție, le-a vorbit despre Împărăție și a vindecat pe cei ce aveau nevoie de vindecare.
Deșertul nu este ospitalier nici cu viețuitoarele, nici cu mulțimea. Cu toate acestea, deșertul neprimitor, este folosit de Isus pentru a fi gazda temporară a unei ospitalități de neuitat.
Atât de puternică a fost focalizarea pe atenția acordată musafirilor că au uitat unde sunt și că trebuie să mai și mănânce. Și aici s-a petrecut minunea: Isus, ospitalierul, a făcut ca puținul oferit să sature pe mulți, pe toți!
Când ești luat prin suprindere ca și gazdă, fă ce a făcut și El: acordă atenție musafirilor – în primul rând și apoi cere și lasă ca puținul care-l ai să fie tainic înmulțit pentru a sătura musafirii.