Ordinea sociala si dubla supunere

Supunerea este forma principală de exprimare a smereniei.
Supunerea de bună voie, din convingere nu din obligație, este este lucrul de dorit în umblarea creștină. În prima sa scrisoare, apostolul Petru încearcă să modeleze un comportament exemplar și demn de identitatea și de Dumnezeul pe care Îl slujesc. Având în vedere dubla apartenență a celor din poporul lui Dumnezeu, aceea de membrii ai unei națiuni sfinte, alese de dumnezeu și apoi ai etniei de care aparțin, apostolul îi îndeamnă să trăiască în mijlocul Neamurilor întrun mod care face cinste lui Dumnezeu.
„Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești, pentru Domnul” 1 Petru 2:13
Popoarele au forme de organizare, structuri sociale și de autoritate. În vremea lui Petru forma de conducere a statului era cea de monarhie absolutistă. Toată puterea de conducere și luare a deciziei era în mâinile unui om, monarhul, împăratul, care avea reprezentanți pe diferite nivele.
Deși creștinii, urmașii lui Cristos au fost învinuiți în repetate rânduri, pe nedrept, de nesupunere, răzvrătire și anarhie socială, învățătura de bază în creștinism a fost supunerea față de structurile de autoritate existente în societate. Creștinii nu au fost îndemnați la răscoale și revoluții violente, ci la respectul și supunerea față de autoritățile vremii. Împăratul și autoritățile lui reprezentative nu erau perfecte în vremea lui Petru, aveau păcatele, defectele și viciile lor. Îndemnul, porunca apostolului este ca creștinii să respecte ordinea existentă în structura socială și familială, să se supună și să coopereze cu ele. Da, structurile de autoritate sunt imperfecte, nedrepte, greu de mulțumit, răutatea lor produce suferință pe nedrept.
„Voia lui Dumnezeu este, ca făcând ce este bine, să astupați gura oamenilor neștiutori și proști” 1 Petru 2:15
Numai cu un comportament diferit, răspunzând cu bine la rău, veți putea arăta că nu sunteți un pericol public pentru societate.
Petru nu a fost un naiv, a știut cu ce situații grele au de a face urmașii lui Cristos; a știut că unii sunt persecutați, batjocoriți, pălmuiți; a știut că unii stăpâni (patroni, șefi) sunt greu sau imposibil de mulțumit, sau altfel spus, veșnic nemulțumiți cu rezultatele muncii; a știut că soții unor femei convertite erau insensibili și autoritari, chiar abuzivi.
Petru a știut că fără un model de supunere – Cristos, că fără un sistem mai larg de interpretare al vieții, fără nădejdea care vine de la Dumnezeu, creștinii nu vor putea să se supună unei autorități imperfecte și corupte.
Petru nu se gândește aici la o supunere oarbă, pasivă, ci la una activă.
Petru nu se gândește la o supunere apăsată de plafonul autorității pământești, ci la aceea străpunsă și energizată de autoritatea cerească.
Cristos nu a răspuns cu rău, nu s-a răzbunat atunci când a fost batjocorit și chinuit de către autoritatea romană – pământească pentru că se supunea dreptului Judecător – autoritatea cerească. 1 Petru 2:23
Sara a fost supusă lui Avraam, când acesta merita cel mai puțin respectul și supunerea, pentru că nădăjduia în Dumnezeu. 1 Petru 3:5
Când supunerea este ancorată în realitatea cerească, în dreptatea și bunătatea lui Dumnezeu, ea este una activă, are capacitatea de a amuți, uimi și stârni pe cei ce nu sunt obișnuiți să li se răspundă cu bine la rău.
Cred că mulți interpretează acest text ca favorizând menținerea unei structuri sociale despotice, abuzive. Așa se pare la o citire superficială sau a uneia manipulative.
Eu văd aici o supunere activă, provocatoare și penetrantă prin plafonul structurilor sociale.
Smerenia nu înseamnă o supunere oarbă, resemnată, încruntată, acrită, dezumanizantă.
Smerenia presupune o supunere cu ochii deschiși la realitatea ultimă a autorității cerești, cu încredere și speranță, cu bucurie și cu demnitate.
Smerenia presupune o dublă supunere: supunerea de jos motivată de supunerea de sus!
Când supunerea de jos este energizată de realitatea de sus, autoritatea de jos este provocată și penetrată de o realitate pe care nu o poate controla !