Categorii
07 Iulie Virtuti si Vicii

Ospitalieri fara cartire

A fi o gazdă bună și a oferi ospitalitate extraterestră nu este întotdeauna ușor sau fără un preț mare de plătit. Uneori oaspeții sosesc neanunțați, alteori șederea lor se prelungește dincolo de limitele prevăzute; uneori oaspeții pot fi mofturoși, simandicoși, alteori pot avea nevoi mult mai mari decât cele sesizate și afirmate inițial.
De aceea gazdele, care oferă cu regularitate ospitalitate străinilor,  au nevoie de cultivarea constantă a spiritului mulțumirii în căminul lor. Afirmarea, recunoașterea și experimentarea bunătății și harului lui Dumnezeu de către gazde este vitală pentru a susține practica ospitalității pe termen lung.
Primirea și găzduirea străinilor, oaspeților fără acest fundal al mulțumirii devine curând o povară, un motiv de nemulțumire care va degenera până la urmă în cârtire. Și aceasta poate fi valabil pentru cei care devin mai repede vocali. Dar, alte gazde strâng în ei nemulțumirea și continuă cu stoicism să ofere ospitalitate, din datorie sau vinovăție, până ajung la capătul puterilor. Aici s-a ajuns cu ospitalitatea și cu disfuncțiile ei pe vremea apostolului Petru care s-a văzut nevoit să corecteze o practică bună făcută cu un spirit rău:
„Fiți primitori de oaspeți între voi, fără cârtire.” ( 1 Petru 4:9)

De aceea gazdele, care oferă cu regularitate ospitalitate străinilor,  au nevoie nu numai de cultivarea constantă a spiritului mulțumirii în căminul lor, ci și de anumite forme protective de practicare a sabatului, prin care gazdele își odihnesc trupurile, înviorează duhurile și întăresc credința în Dumnezeu. Pentru aceasta au nevoie de perioade de plecare de acasă, unde să învețe să fie musafiri, unde să li se slujească de către alții, nu ca o răsplată pentru sacrificiul lor, ci ca o formă de cinstire și apreciere a devotamentului lor față de Domnul și sfinții lui.
Îmi aduc aminte de un prieten american, numele lui era John. Acesta ne-a vizitat de multe ori înainte de revoluție, încurajându-ne și întărind credința noastră în Dumnezeu. La o vizită, după revoluție ne-a făcut surpriza și ne-a anunțat că misiunea lui în România s-a încheiat și că se va îndrepta spre o altă țară din Europa de răsărit. A ținut să ne anunțe că avea de gând să mai vină doar o singură dată și aceasta cu o condiție nenegociabilă: el sa fie gazda pentru noi, iar noi să-i fim musafiri. Adică, data viitoare când urma să vină la noi în țară el nu mai venea să stea cu noi în apartamente și să mănânce prin familii, ci vom ieși cu toții undeva la un hotel, unde noi nu vom face curățenie și femeile nu vor mai găti, iar el John va acoperi toate costurile pentru șederea noastră acolo. A mai spus că nici nu vom avea program comun cu studiu și alte chestii spirituale, ci vom fi liberi să ne odihnim, să ne relaxăm, să facem ce ne dorim, dar nu organizat, la comun. Ce șocați am fost, de cererea lui, și apoi ce dezorientați ne-am simțit în prima zi de ședere la hotel. Era greu să credem că nu trebuia să ne înregimentăm la un program încărcat de către alții. Binecuvântat fie John și ai lui pentru exercițiul său generos de ospitalitate demonstrat la noi, la români acasă!

Apoi mai este nevoie ca ei, gazdele ospitaliere, să știe să spună și „nu”, nu numai „da”, adică să fie perioade în care, deși ei sunt acasă, ușa rămâne închisă pentru musafiri.
Perioadele de slujire, implicare și ospitalitate, cele în care se acumulează oboseală trebuiesc întrerupte cu perioade de refacere a forțelor, de liniștire și relaxare.
Casa este un cămin pentru familie și nu un hotel pentru turiști. Familia, știe de ce!

(Visited 54 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *