Ospitalitate riscanta

Dintotdeauna oamenii s-au îngrijorat cu privire la riscurile și pericolele ospitalității.
Reformatorii credeau că vremea în care a trăit Avraam a oferit un context mai sigur pentru primirea de oaspeți decât evul mediu, perioadă în care numărul vagabonzilor, paraziților și a hoților a ajuns mult mai mare decât în lumea antică. Unii au primit oaspeți și aceștia nu au mai vrut să plece, decât cu forța; alții au primit oaspeți și aceștia au plecat neanunțați cu bunuri din casă; unii oaspeți erau oameni periculoși și au abuzat de gazde și de copiii lor.
Oricât de mult ar fi crescut riscurile, nimeni nu și-a putut permite să promoveze o viață creștină care să excludă străinii și să neglijeze ospitalitatea.S-a schimbat însă strategia de selectare a străinilor și oaspeților. Primul pas era primirea lor întrun context public, mai sigur, în adunări, unde puteau fi monitorizați de către mai mulți și apoi erau invitați în casele gazdelor. S-a creat astfel un loc de tranziție comunitar, public pentru că străinul să nu intre direct în casele ospitaliere.
Căutarea locurilor publice de ospitalitate, în care prezența străinilor să nu fie neobișnuită, bătătoare la ochi, a fost și strategia folosită de către cei doi spioni (iscoade) trimiși de către Iosua să culeagă informații despre cetatea fortificată Ierihon. (vezi Iosua 2)
Erau vremuri de război, conflictul și groaza pluteau în aer. Era mare forfotă și pregătiri pentru apărarea cetății. Cei doi spioni găsesc un loc de popas la pensiunea unei femei ușoare, Rahav. Sperau să poată trece neobservați, nedetectați de către serviciul de contrainformații al cetății. Dar, zidurile Ierihonului „aveau urechi”, iar poarta s-a închis, era noapte. Cei doi sunt urmăriți, căutați și foarte aproape de a fi capturați. Nu mai aveau aparent scăpare: între ei și urmăritori mai era doar o ușă. Rahav, versată în manipulare și diversiune, riscă, joacă totul pe o singură carte și pune urmăritorii pe o pistă falsă. Este un risc calculat și informat: ea știe că sfârșitul cetății este aproape. Salvarea, rămânerea în viață a spionilor este șansa ei de viață. Și nu numai a ei, ci și a casei ei.
Ea îi ascunde pe cei doi pe acoperișul casei iar apoi au „ieșit” din cetate pe o funie cărămizie.
Restul este istorie.
În timp ce se clatină și se prăbușesc zidurile Ierihonului, zidul la care este legată funia cărămizie rămâne în picioare.
În timpul asediului cetății ordinul general era de distrugere totală; era însă o excepție de la acest ordin: un pluton avea o misiune specială de protecție, salvare și evacuare a familiei care stă în casa cu consemn specific: fereastra cu funie cărămizie.
Când moartea trecea prin cetate și toată lumea alerga îngrozită căutând să-și scape viața, Rahav și familia ei trebuia să aștepte și să stea liniștită, cu încredere în casa lor.
Rahav a crezut, a riscat și a … câștigat!
Ospitalitatea ei a fost riscantă și … salvatoare!