Categorii
07 Iulie Virtuti si Vicii

Ospitalitatea americana

Am mai fost plecat în țări străine și până în 1996.
În general vizitele au fost organizate de persoane cu care avusesem un grad oarecare de cunoaștere – atunci când ele au fost la noi în țară. Până atunci vizitele înafară nu au fost lungi și de fiecare dată am fost găzduit în casele cunoștințelor noastre creștine.
Când însă am ajuns în Atlanta, în februarie 1996 – înainte de Jocurile Olimpice, am constatat că microbuzul cu care am fost tranportați de la aeroport nu se oprește cu noi în fața unei case sau cămin, ci în fața unui hotel. Era ultimul lucru pe care mi l-am putut imagina despre America: 12 români cazați pentru 10 zile la hotel! Nu-mi puteam imagina că nu vom sta , că nu vom fi cazați în casele fraților americani.
Ulterior am aflat că era mai strategic și chiar mai ieftin să fim toți într-un loc pentru a administra mai bine transportul nostru la conferințele și locațiile destinate nouă.
Nu am beneficiat atunci de această formă de ospitalitate – găzduirea în case,  dar am luat cunoștință cu alte forme creative de ospitalitate , mai rar întâlnite pe la noi. De exemplu, în fiecare seară în care ne întorceam acasă – la hotel, găseam în cameră câte un mic cadou, amintire pentru noi sau soțiile noastre. Dintr-o dată ospitalitatea industrială și impersonală a hotelului căpăta nuanțe omenești, calde, individualizate. Când ne întorceam seara la hotel, nu ne mai surprindea ospitalitatea hotelieră (camera curată, prosoape și cearșafuri schimbate), ci ospitalitatea personalizată ale unor gazde invizibile – care nu s-au demascat pentru a le cunoaște, deși bănuiam!

O altă formă de ospitalitate pe care am experimentat-o atunci, a fost cea a libertății de alegere: câteodată, în loc să ne facă sau să ne comande o masă la toți și să avem un meniu uniform, primeam fiecare o sumă de bani ca să ne comandăm ceea ce ne place. Această personalizare a meniului în cadrul unei sume egale pentru toți te făcea să te simți tratat cu respect și încredere. Dacă aveam chef să mănânc 2 porții îmi comandam 2 porții, dacă posteam păstram banii pentru altceva. Posibilitatea alegerii era eliberatoare, încântătoare.
În timp ce conferința la care am participat implica participare internațională și timp regulat de interacțiune cu alte națiuni, gazdele noastre ne-au lăsat, intenționat, timp de interacțiune cu românii și bisericile din Atlanta. Americanii au știut că ne-am dori să ne conectăm cu conaționalii noștri emigranți, că românii din America sunt dornici să afle despre România și că cei din țară vor să știe mai multe despre cei plecați. Ne-au lăsat să stăm, noi de noi – românii, să vorbim în limba noastră maternă – fără să ne mai căutăm cuvintele în alte limbi!
Lucrul deosebit despre ospitalitatea americană din acel an, 1996 – experiența nu s-a mai repetat, este că deși am fost șocat, inițial, de plasarea noastră în mâinile ospitalității industriale hoteliere (uniformă și impersonală), ulterior formele creative de a ne face să ne simțim bine primiți ne-au făcut să uităm de faptul că nu am avut contact direct cu familiile americane – la ele acasă. Să nu mă înțelegeți greșit: am fost tratați regește! Condițiile de la hotel au fost excelente. Singurul lucru de care am rămas uimit atunci a fost această înlocuire a ospitalității  de casă cu cea de hotel.

Când compar ospitalitatea americană de atunci (în alte vizite în SUA am stat la familii în case) cu cea românească … uneori cea românească mi se pare că este prea sufocantă. Gazdele române pot fi uneori prea insistente ca oaspeții să mânânce din toate și prea uniforme în programul pe care îl fac musafirilor. În timp ce românii sunt mai personali prin deschiderea casei, frigiderului, cămării și a inimii … pot fi, totuși, prea persuasivi cu oaspeții, determinându-i să facă ceea ce își doresc ei.

Închei gândurile despre ospitalitatea americană, cu o avertizare în ce privește ospitalitatea românească. La români, presiunea gazdelor de a te conforma spiritului ospitalier al casei sau zonei geografice nu mai lasă loc de libertate musafirului, acesta simțindu-se, uneori, constrâns să coopereze până la limita „victimizării”. 🙂

(Visited 224 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *