Categorii
07 Iulie Virtuti si Vicii

Ospitalitatea strategica

În Matei 10 găsim instructajul ucenicilor înainte de a fi trimiși în misiune. Condițiile și restricțiile impuse celor trimiși cu vestea bună, cum ar fi dotarea minimă pentru călătorie ( fără geamantan și carduri) îi va face pe aceștia dependenți de ospitalitatea sătenilor. Parte din primele sarcini ale misiunii lor întro așezare nouă era să caute informații clare și credibile despre o potențială gazdă. După aceea trebuiau să meargă la acea casă și să verifice dacă gazda avea ușa deschisă atunci pentru ei. Gazda aceea nu avea pensiune sau hotel, avea doar o casă și era disponibilă sau nu atunci pentru primirea de oaspeți. Ucenicii nu puteau căuta găzduire la un han sau pensiune pentru că nu aveau cu ce plăti – restricțiile impuse de Domnul, ca urmare ei erau dependenți de bunăvoința și ospitalitatea oamenilor pe care ei nici nu-i cunosc și nici nu pot plăti nimic pentru serviciile lor. Dacă erau primiți de cineva atunci ei puteau face totuși ceva, încă din momentul în care pășeau pragul casei: să binecuvânteze casa! Pentru cei neavizați, rostirea cuvintelor de binecuvântare nu înseamnă mare lucru, însă cunoscătorii știu că binecuvântarea celor trimiși de Domnul are putere binefăcătoare asupra recipienților.

Casa ospitalieră devenea astfel capul de pod, baza operațională a ucenicilor în acea așezare; în sensul acesta ospitalitatea acelei case era una strategică – de ea depindea reușita ucenicilor de a duce vestea bună la toată așezarea.
Ospitalitatea unei gazde reprezenta disponibilitatea spre cooperare cu împărăția Lui sau, dacă vreți, alianța spontană locală, gazdă – ucenici, a împărăției Lui în acea așezare.

Este izbitor să vezi cum ospitalitatea unuia din sat era un indicator cu privire la receptivitatea tuturor sătenilor la vestea bună. Adică nu era nevoie ca ei să facă un sondaj de opinie pentru a afla gradul de interes al sătenilor pentru vestea bună ci era destul să verifice gradul lor de ospitalitate.
Dacă gazda era gazdă bună până la capăt atunci, la plecarea ucenicilor pacea și binecuvântarea rămânea peste casa, familia respectivă.
Dacă gazda se râzgândea în privința calității și duratei ospitalității, odată cu plecarea ucenicilor pleca și binecuvântarea. Și poate că aceasta nu ar fi fost mare lucru dar, neprimirea sau alungarea ucenicilor dintro așezare aducea blestemul asupra întregii comunități – scuturarea prafului de pe picioare.

Ospitalitatea, bunăvoința și sacrificiul unei case oferea cadrul pentru ca așezarea să poată experimenta manifestările împărăției prin trimișii Săi: mântuire, vindecare, eliberare. Actele de binefacere spre binele comunității deși sunt făcute fără plată (ucenicii nu fac colectă sau nu taie chitanțe) sunt făcute pe spesele ospitalității familiei gazdă care face sacrificii și își asumă riscuri. Riscurile vin în contextul în care comunitatea respinge mesajul și trimișii Lui și în care poate face presiuni sau chiar aduce amenințări asupra gazdei. Poate că nu înțelegem pe deplin ce fel de „răsplitire” este binecuvântarea trimișilor peste casa ospitalieră decât atunci când Domnul ne deschide fereastra escatologică arătând cât de mare este pedeapsa pentru respingerea colectivă a trimișilor Săi: „Adevărat vă spun că, în ziua judecății, va fi mai ușor pentru ținutul Sodomei și Gomorei, decât pentru cetatea aceea.” Matei 10:15. Avem aici o puternică motivare negativă! Dacă pedeapsa pentru respingere este atât de mare înseamnă că și răsplătirea ospitalității este pe măsură!
Ospitalitatea strategică are o răsplătire pe măsură!

(Visited 36 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *