Categorii
07 Iulie Virtuti si Vicii

Ospitalitatea

În luna iulie vacanțele și concediile sunt în plină desfășurare; tot așa și călătoriile cu mașina, jeepul, avionul sau bicicleta. Ieșim, evadăm din confortul, rutina sau plictiseala de acasă și ne aventurăm spre locuri și evenimente noi. Oricât de siguri am fi  pe mașinile noastre, cardurile noastre, iphonurile noastre, experiența noastră, la plecarea de acasă  devenim vulnerabili datorită noului statut pe care îl dobândim, și anume, de străin și călător, de turist. Cu toată încrederea noastră, reală sau falsă, când călătorim ajungem să depindem mai mult de alții decât atunci când stăm acasă. Un accident care blochează șoseaua câteva ore ne poate da peste cap planul și bunăvoința, ospitalitatea celui de la ghișeu, a celui de la recepție, a șoferului care se oprește oferind o mână de ajutor poate schimba radical direcția și atmosfera călătoriei noastre.
Când suntem străini suntem vulnerabili datorită limitărilor noastre.
Limitările sunt asociate cu neștiința sau ignoranța în ceea ce privește limba vorbită, obiceiurile localnicilor,  geografia locului, complexitatea situației. Un incident neprevăzut și mijloacele de comunicare tăiate sau reduse la minim te fac neputincios și dependent de străini.
Atunci ești un străin între străini.
Dar străinii sunt gazde.
Tu ești în nevoie, mai mare sau mai mică, iar ei pot fi indiferenți, nepăsători sau atenți, binevoitori, cooperanți, ospitalieri.
Dacă ai rămas cu mașina în drum o primire caldă, un telefon împrumutat, un pahar cu apă sau o cafea pot face o mare diferență.
Bunăvoința și bunaprimire din partea gazdelor, atenția față de tine – un străin în nevoie,  poate transforma incidentul întrun prilej bun de experimentare a ospitalității.
Când ne schimbăm statutul și devenim străini, experimentarea (chiar și nedorită) ospitalității ne poate deschide ochii inimii pentru ca atunci când ne întoarcem acasă să avem ochi și inimă pentru cei ce sunt străini în contextul nostru familiar.

Abordăm în această lună de vacanță, iulie, o practică veche în creștinism – ospitalitatea.
Nu este considerată o virtute dar, este o caracteristică indispensabilă pentru cei din conducerea bisericii creștine și pentru văduvele care puteau fi înscrise pe listele de ajutorare ale bisericii locale. În trecut era de neconceput să te numești creștin și să nu fii primitor de oaspeți, cu casa oricând deschisă pentru a găzdui musafiri, străini, săraci.
Unii au fost deschiși pentru a primi pe oricine și au găzduit, fără să știe, pe îngeri.
Alții au fost binevoitori și au găzduit străini, orfani, oameni în nevoie și au găzduit, fără să știe, pe Domnul Isus.
Unii au tot timpul ușa și casa închisă: nu așteaptă pe nimeni, nu-i vizitează nimeni, nu invită pe nimeni. Este greu pentru Domnul să vină la ei!
Dacă ție dor după Domnul întreabă-te câți străini sau nebăgați în seamă ți-au călcat, în ultima vreme, pragul casei.

Cel (mai) de Sus vine la noi acasă cu chipul celui (mai) de jos.
Cine Îl va invita și primi oare?

(Visited 57 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *