Categorii
06 Iunie Virtuti si Vicii

Blandetea ridiculizata

Pentru cei mânioși, mândri, arțăgoși, certăreți, batjocoritori și nesupuși, blândețea este asociată cu moliciunea și încetineala. Pentru ei a fi amabil, gingaș, politicos este văzut mai degrabă ca un handicap decât o virtute. Pentru ei, omul care nu are viteză la vorbe și fapte este un mototol, care va rămâne mereu ultimul. Cine nu poate ținea ritmul cu ei, cine nu tună și fulgeră ca și ei, este un bleg. Deși nu există un profil clar al omului bleg, cei mânioși și arțăgoși îi vor băga pe toți, adică restul lumii, în aceeași oală.
Dumnezeu le-a dat la unii oameni o constituție fizică firavă, plăpândă; ei sunt mai predispuși la îmbolnăviri, petrec mult timp și bani pe la medici, se socializează mai greu, au o mobilitate fizică mai redusă; nu sunt invitați la activitățile sportive – nu sunt competitivi și nici la petreceri – nu sunt atractivi; fiind mai firavi ei nu reușesc să țină pasul cu restul și se izolează. Ei nu dau din coate ca să se integreze, nu pun piedică celor care nu-i așteaptă și nici nu vor face sânge în jurul lor pentru drepturile luate sau călcate.
Alții, deși au o constituție fizică bună, robustă, cu care ar putea muta muntele dintrun loc în altul, au o energie internă mocnită, inhibată care face ca mișcările lor sa fie lente, încetinite.
Au putere mare dar, vioiciunea mișcărilor lor seamănă cu a elefantului sau a ursului.

Dumnezeu nu ne-a dat la toți minte, coeficient de inteligență la fel. Unii au mai multă, alții au mai puțină. Unii sunt mai naivi, cred mai repede spusele altora. Nu apucă să gândească, să cerceteze și să discearnă spusele altora și iau decizii neinformate, neverificate. Ei se încred ușor în alții, ei sunt creduli. Și sunt amăgiți și înșelați de către farisei și mincinoși.

Cei mânioși și arțăgoși cred că cei blânzi sunt niște plăpânzi (neajutorați), lenți (inhibați) și naivi (creduli), că nu se vor integra nicăieri și nu se vor realiza niciodată. În mintea lor blândețea este asociată cu slăbiciunea, incapacitatea și incompetența. Nici prin cap nu le trece că blândețea înseamnă să ai putere, capacitate, energie și competență pe care o folosești cu cap și cu inimă, nu cu pumnul și cu palma, nici cu pistolul sau grenada.
Mâniosul nu vrea să fie blând pentru că nu vrea să fie bleg, nu poate să fie mulțumit cu puțin, nu vrea să fie trecut cu vederea, nu vrea să fie văzut ca și credul.
Mâniosul nu vrea să fie blând pentru că blândețea este ridiculizată – de către alți mânioși!
Omul mânios este un nemulțumit care-și împrăștie nemulțumirea în scopuri personale.
Omul blând este un nemulțumit care absoarbe și canalizează nemulțumirea spre scopuri nobile.

(Visited 38 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *