Categorii
Tematice

Ras cu plans

Am să continui, în această postare, periplul pe ulița (strada) copilăriei, căci de acolo am cules și m-am ales cu multe idei și obiceiuri bune, dar și rele. Dacă ieri am identificat o strategie comună, mai ales băieților (dar și fetele o folosesc), de a interioriza sentimentele, ascunzîndu-le de ochii altora, astăzi o să aduc pe masă o altă „perlă” ascunsă în praful copilăriei mele.
S-a întâmplat că unul din băieți, în încercarea de a brava conducând bicicleta fără mâinile pe ghidon, să dea în drumul lui peste o piatră. A sperat că bicicleta, în compasiunea ei, va ține cont de onoarea lui și va evita piatra, însă ea s-a încăpățânat să se oprească brusc și l-a aruncat pe „călăreț” peste ghidon, cu capul înainte. Contactul cu pietrele și praful de pe drum a fost unul dureros și sângeros. Noi așteptam încremeniți să vedem reluarea, pardon ridicarea rănitului curajos.
Prima reacție a rănitului  cu haine prăfuite și fața însângerată a fost: „Nu mă doare nimic!”
Negare – în toată regula, tipic – perfect bărbătesc!
El nu se putea vedea cât de jalnic îi arăta fața năclăită de praf amestecat cu sânge și nici cât de străine erau cuvintele lui de limbajul trupului, care se chircea tot mai mult de durere.
Apoi a început să plângă brusc și i s-au amestecat lacrimile cu sângele și praful de pe față. N-ar fi recunoscut în ruptul capului că îl doare ceva, dar continua să plângă înfundat.
Pe ulița copilăriei a fost ca și în filmele americane, în care după ceva tragic, trebuie să apară neapărat ceva comic, care să destindă atmosfera (puteți să verificați această afirmație la filmele următoare). Premiza este că sufletul omului nu poate duce prea mult tragism și durere și este nevoie de ceva care să învioreze și să însenineze atmosfera.
În timp ce noi ne repezeam să-i dăm o mână de ajutor, unul din băieți a spus o glumă și am început să râdem cu toții. Noi ca noi, ne puteam permite să zâmbim, dar să-l vezi râzând și pe rănitul chircit și cu fața schimonosită de durere – imaginea lui era de „râsul curcilor”!
Numai că faza hilară nu a ținut mult. Același care ne-a spus gluma, i-a aruncat o „scatoalcă verbală” rănitului de soartă: „râs cu plâns, balegă de mânz!”.
Și s-a făcut brusc tăcere.
Nu știam noi prea bine ce însemna această zicală (nici nu era momentul potrivit să mai întrebăm pentru că am fi părut proști dacă întrebam), însă ne-am prins cu toții că rănitul „a sărit calul” cu exprimarea sentimentelor.
Noi am înțeles că plânsul și râsul nu erau potrivite să stea așa de aproape unul de altul.

Cu logica de copil am înțeles că, râsul își are locul și vremea lui, iar plânsul își are locul și vremea lui. Ei nu au voie să se apropie prea mult unul de altul, trebuiesc ținuți la distanță, altfel ajungi să fii considerat instabil emoțional și batjocorit de către cei apropiați.
Dacă facem combinație între zicala aceasta despre incompatbilitatea râsului cu plânsul, cu nescrisa lege a „bărbaților care nu plâng”, puteți pricepe că ne duce spre o situație imposibilă: dacă plânsul cu râsul nu sunt prieteni și dacă plânsul este interzis la bărbați, atunci bărbaților nu le mai rămâne decât râsul, bucuria!

Dacă băieților și bărbaților nu le mai rămâne ca opțiune decât râsul și bucuria, atunci ei trebuie să se comporte ca și cum au ajuns deja în cer! Unii cred că sunt acolo și sunt meseriași în jocul pretinderii.
Or, în Apocalipsa 7:17 scrie că acest lucru se va întâmpla doar atunci când „Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor.”
Lucrul șocant și extraordinar în acest text este …
prezența temporară a lacrimilor în cer, aduse de către sfinții care au venit de pe pământ.
Implicația eliberatoare din acest text este că  pământul cu durerile lui este creuzetul formării și maturizării sfinților, iar lacrimile culese pe pământ nu sunt semne ale slăbiciunilor lor, ci mărturii nobile ale curăției, tăriei și sensibilității lor.

Pe ulița copilăriei am învățat că …
băieții și bărbații nu plâng,
râsul și plânsul stau la mare distanță, încât nu-i încape inima băiatului.

Pe ulița cerului am aflat că …
băieții, bărbații, sfinții, martirii au voie să plângă și unii vor ajunge în cer, cu lacrimi cu tot!
bucuria – râsul și plânsul – lacrimile sunt compatibile și apropiate!

(Visited 163 times, 1 visits today)

2 răspunsuri la “Ras cu plans”

Observ ca ai lasat formatul american si ai adoptat un stil francez… in care se incepe cu gluma si se termina intr-o nota mai dramatica (un mare adevar, insa nota dramatica).
Ca sa adopt, totusi stilul american, pot sa iti spun ca pe baiatul de pe „toacla” putea sa il cheme foarte bine Darius ( ‘ve been there, done that). Doar ca nu era bicicleta, era moped. Nu aveam 10, ci 22 de ani. Nu erau baiati langa mine, ci sotia. Restul a fost la fel.

Darius, ai fost un ”papă-lapte” cu număr de Hunedoara!
Noroc că te-ai mutat la Timișoara și ai devenit un ”papă-grătare”.
Tot așa sunt și eu, un … fost ”papă-lapte” cu număr de Bihor! Ba, încă mai este un ”papă-lapte” mic în mine.
Vezi o emisiune viitoare la Radio Vocea Evangheliei despre ”Bărbatul papă-lapte de România și de pretutindeni”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *