Categorii
11 Noiembrie Virtuti si Vicii

Vaduva kamikaze

S-a scris mult, cu admirație și oroare, despre curajul și fanatismul piloților japonezi, soldații – dinamită, care în cel de-al 2 -lea război mondial aveau misiunea sinucigață de a ghida avionul cu explozibil spre cea mai apropiată țintă – de obicei un vas de război, urmând a fi „înmormântați” împreună cu inamicii în apele oceanului. Aceste acțiuni sinucigașe au căpătat anvergură  mare spre sfârșitul războiului, în încercarea disperată a japonezilor de a întoarce soarta războiului în favoarea lor. Un aspect important legat de acest subiect este faptul că piloții (în atacurile aeriene au fost folosite primar și major astfel de operațiuni) care îndeplineau astfel de misiuni sinucigașe erau recrutați pe bază de voluntariat. Se știe că în anumite situații de război, în tradiția militară japoneză (și nu numai), sinuciderea era alegerea finală a războinicului înfrânt, pentru a sfârși viața în mod onorabil și nu umilit ca și prizonier la inamici. În cazul kamikaze-ului, sinuciderea era opțiunea primară și singura cu care pilotul pleca în misiune.El știa că nu mai există cale de întoarcere, că acelea sunt ultimele zile și ore ale vieții lui. Aproape 4000 de japonezi kamikaze și-au sacrificat vieța în speranța cîștigării răboiului împotriva aliaților. Cu toată determinarea și fanatismul lor, doar 14 la sută din ei au reușit în misiunea lor de a se lovi de ținte dușmane. Restul au fost doborâți pe parcurs și nu și-au atins țintele. Recrutarea și pregătirea unor astfel de piloți nu era o treabă simplă și ușoară.Cu toate acestea, selecția lor se făcea dintre tineri care se ofereau de bună voie, care mergeau voluntar spre moarte! Cum a fost posibil?
Un motiv de bază care a contribuit la aceast voluntariat al morții a fost îndoctrinarea tinerilor japonezi cu idealul morții pentru împărat și patrie – cea mai onorantă și glorioasă moarte posibilă!
În concepția creștină, în perioade de persecuție, moartea voluntară de dragul și pentru Cristos – a prefera să mori decât să-ți renegi credința, se numește martiraj.

Isus Cristos era în templu (Marcu 12:41-44), în locul în care credincioșii își depuneau contribuțiile bănești.
Nu era nimic spectaculos să asiști la acest gest banal și repetitiv. Sunetul metalic (mai strident și puternic sau mai înfundat și slab) al monezilor aruncate oferea indicii despre generozitatea sau lăcomia, mai mare sau mai mică, a contribuabililor. Sunetul persistent, strident și puternic al monezilor care se rostogoleau în cutiile de colectă indicau acum o generozitate mare din partea închinătorilor, ceea ce era de bun augur pentru trezoreria templului.
Printre cei care își aduceau contribuția se strecoară și o văduvă. Nimic deosebit.
Sunetul bănuților ei o dă de gol: contribuție, generozitate mica! 🙁
Nimic deosebit: și văduvă, și săracă.
Alți bani, mai mulți, sunt aruncați de cineva bogat; sunetul bănuților ei este acoperit de zgomotul mândru și sănătos al monezilor grele.
Ce ai putea învăța dintr-o activitate banală ca și colectarea dărniciei oamenilor?
Aproape nimic, dacă te uiți cu ochii oamenilor!
Oamenii văd ceea ce și cât dăruiești.
Oamenii văd ceea ce îi lăsăm noi să vadă.
Oamenii compară ceea ce îi lăsăm noi să vadă sau îi lăsăm să înțeleagă.
Oamenii compară cu un etalon comun, extern și vizibil: Gili a dat 300 de lei. (exemplu)
Gili a dat „300” în comparație cu Marius care a dat „250”.
Logica, din perspectiva a ceea ce vede ochiul omului, va spune că Gili a dat mai mult decât Marius. Și cine o poate contrazice. În aritmetica elementară 300 este mai mult decât 250.

Numai că, în aritmetica cerului, reperul dărniciei lui Gili nu este dărnicia lui Marius!?
Dărnicia, din perspectiva cerului, are ca reper cât i-a mai rămas lui Gili acasă sau în conturile din bancă!
Valoarea lui „cât am dăruit” este dată de valoarea lui „cu cât am mai rămas„!
Șocantă schimbarea de reper și șocantă poate fi devalorizarea dărniciei când se schimbă reperul. Dumnezeu vede și ce a mai rămas, nu numai ceea ce ai dat.
Întrebarea de bază în ce privește dărnicia nu este „cât dai”, ci „cât îți rămâne”?
Văduva a dat doar 2 bănuți – iar acasă nu mai avea nimic, sinucidere financiară!
Dărnicia ei sfidează logica umană, ea pare a fi văduva kamikaze, pe ultimul drum.
Cum ar putea valora 2 bănuți mai mult decât tot ce s-a strâns la colectă în acea zi?
Numai dacă sunt comparați cu „nimicul” care a rămas acasă!
Termenul de comparație ne poate crește sau ne poate scădea valoarea dărniciei noastre!
Acum știm cu ce compară cerul dărnicia noastră!
De aceea nu ne vom mai lăsa prinși, de comparație, în lanțul mândriei și fățărniciei!
Nu știm ce s-a mai întâmplat cu văduva după acest episod banal, dar extraordinar de la templu. Ceea ce știm însă este faptul că cerul nu este atât de impresionat de cât dăruim noi la templu, ci mai mult de cât ne mai rămâne nouă acasă!

(Visited 101 times, 1 visits today)

2 răspunsuri la “Vaduva kamikaze”

Mi-a placut titlut de aceea am citit articolul.
Imi place articolul si expresia „Lasa o ofrandă” si de aceea las aceste randuri.

Imi place creativitatea de care dati dovada pe acest site.
Imi place activitatea ABC. E aducatoare de motivatie si inspiratie. Inca imi aduc aminte de vizita voastra la Suceava, la biserica Speranta…:)

Articolul imi este pentru mine o buna amintire caci noi suntem chemati sa traim prin credinta, sa ne sacrificam ingrijorarile, planurile dragi, calculele prea exacte de dragul dragostei de Dumnezeu si de oameni.
Este destul de des provocator sa-ti dai zeciuiala din propriul venit, dar si mai provocator sa dai darnicie atunci cand ai putin.

Domnul sa ne descopere maretia bogatiei fata de noi copiii Lui.

Multumesc, pentru vizita si ofranda! Este incurajator sa vad ca El ne intareste si ne poarta de grija pentru a creste in asemanarea cu Cristos. Speram sa ne conectam si la anul cu ostenii lui Cristos din Suceava!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *