Viclenie si lenevie

Este uneori șocant să auzi și să vezi că lenevia, trândăvia este pusă pe lista păcatelor  capitale. Ce este oare așa de grav să stai cu o pungă de chipsuri sau popocorn și cu un pahar de … în fața televizorului pentru a urmări, în mod regulat, serialul sau campionatul mult iubit și așteptat?
Că doar nu furi pe nimeni, nu dai în cap la nimeni, nu iei soțul sau soția nimănui; tu doar te relaxezi, te destinzi după o zi stresantă de lucru. Și, oricum meriți un pic de evadare din cotidian. Ce poate fi atât de periculos în aceste meritate clipe de indolență?

Mi se pare interesantă observația Sfântului Ioan Damaschin cu privire la trândăvie: „Cel stăpânit de trândăvie urăște cele prezente și dorește pe cele ce nu sunt de față.”
Din spusele Sfântului reiese că trândăvia, lenea este la început ca un oaspete în viața noastră, care tolerat la nesfârșit ajunge ca un stăpân care decide direcția și orientarea vieții noastre. Un aspect critic al trândăviei este tocmai această evadare din prezent și o fugă spre imaginar, ireal … o nepăsare față de persoanele prezente și evenimentele imediate și o căutare furibundă a unor stimuli imaginari și îndepărtați. Această descriere se potrivește bine mijloacelor de socializare virtuală de astăzi!!!
Această evadare regulată din aici și acum – prezent duce la desensibilizare, nepăsare față de cei de aproape, la ignorarea și neglijarea nevoilor lor.
Cei de aproape ies din câmpul vizual!
Dar, din câmpul vizual ies lent și responsabilitățile.
Lenea erodează capacitatea  de mobilizare pentru muncă și sacrificiu.
Lenea subminează determinarea de a mai munci sau lupta pentru atingerea scopului în viață făcându-ne indiferenți față de îndatoriri și nevoi imediate si dezinteresați față de proiecte inspiratoare și nobile.
Dacă lenea divorțează de muncă, atunci își caută o logodnică pe măsură, amânarea.
Omul stăpânit de lene va amâna la nesfârșit luarea unor decizii radicale, va promite și nu va face nimic pentru schimbarea stării de fapt, nu va confrunta realitatea crudă ci se va complăcea să rămână un evadat din cotidian.

Sabatul poruncit de către Dumnezeu, întreruperea activităților zilnice și săptămânale, vizează tocmai această ieșire, evadare regulată din presiunile acestei lumi pentru a ne împrospăta energiile fizice și sufletești. Sabatul, odihna cerută de Dumnezeu are rolul de a ne aduce aminte că munca își are limitele ei, că valoarea noastră nu este dată de munca noastră (cum ne face societatea să credem) și că suntem iubiți de Dumnezeu și când nu muncim, când stăm și ne odihnim. Odihna de sabat nu este o trândăvie, ci o oază de împrospătare fizică și spirituală în care ești mai prezent pentru El, neglijându-i temporar pe cei de aproape, pentru ca apoi să fii mai prezent pentru ei. Alternanța muncă – odihnă ne menține în ritmul lăsat de Dumnezeu nelăsându-ne să cădem în extrema trândăviei sau a muncii disperate.

Leneșii de ieri și de azi, au darul de a-și justifica lenevia, de a o acoperi cu  argumente și cu acțiuni de suprafață. Sunt atât de abili în a demonstra cu probe că sunt activi și prezenți încât te dezarmează rapid și nu-ți mai vine să-i confrunți altă dată. Această abilitate de a convinge pe alții de bunăvoința și bunele lor intenții degenerează în timp în viclenie.
Sub masca aparent binefăcătoare, activă, lucrativă, întărită de argumente viclene se ascunde o lenevie strigătoare la cer, pe care numai cerul o va putea scoate la lumină.
Robul care a primit un talant s-a dus și la îngropat. (Matei 25:14-30)
Când a venit vremea bilanțului și evaluării robul a trecut la atac, așa cum a făcut și cu ceilalți care l-au confruntat până atunci. Viclenia l-a ajutat până acum să-și ascundă adevărata identitate, dar în fața stăpânului se dă jos cu forța masca:
„Ești viclean și leneș!
Ai dat senzația altora de cinstit și harnic, dar ești viclean și leneș.
Ai fost neglijent cu ceea ce ți-am dat, mi-l iau înapoi!
Nu numai că nu ai făcut minimum din ceea ce puteai face, dar ai și sabotat – împiedicat intenționat procesul de multiplicare al talanților”.
Verdictul este dur prin gravitatea consecințelor: întunericul de afară – izolare și pedeapsă!
În lumina verdictului pildei ne putem gândi că este o pedeapsă prea mare pentru un păcat atât de mic, dar lenevia, trândăvia nu este doar …
o neglijare a datoriei,  ci o sabotare a împărăției!