Am scris mai demult, pentru buletinul bisericii Vox Domini, un articol – editorial intitulat „Tricoul alb și tricoul de club”; a fost publicat și în Resurse creștine sub un alt titlu – vezi Aici; l-am scris cu ocazia unui meci din Champions League în care fotbalistul brazilian Kaka, după ce a înscris un gol, și-a scos tricoul de club și a lăsat să vadă toată lumea ce era scris pe tricoul său alb.
În săptămâna aceasta, la București în finala Europa League, gestul s-a repetat.
De data aceasta este vorba despre un fotbalist columbian, Radamel Falcao. El joacă acum la atletico Madrid.
El a fost transferat anul trecut de la echipa FC Porto pentru suma de 40 de milioane de Euro. Cu aceasta a câștigat, anul trecut, finala Europa League fiind golgheterul echipei și al campionatului. În sezonul acesta ca și atacant pentru Atletico Madrid el a devenit golgheterul echipei și al campionatului Europa League.
Falcao, poreclit și Tigrul, are 26 de ani și este căsătorit.
În timpul jocului de fotbal nu este permis jucătorilor să-și scoată tricourile.
Regulamentul interzice și cere penalizarea acesti gest. Când însă vine vorba despre înscrierea unor goluri importante și manifestarea bucuriei atunci și arbitrii mai … „închid ochii”.
Așa fost și miercuri la București.
Falcao a înscris și de bucurie și-a scos tricoul de club. Pe tricoul sau alb se putea citi:
„Believe and you’ll see the glory of God”.
La finalul meciului, la ceremonia de înmânare a cupei Europa league și la fotografii Falcao a rămas tot timpul cu inscripția de pe tricoul său la vedere.
Nu a zis nimic, nu a făcut prozelitism, nu a ofensat pe nimeni. A comunicat ce este important pentru el astfel încât toată lumea să știe că el crede în Dumnezeu.
Toată echipa este importantă în fotbal; fotbalul este un joc de echipă.
Atacanții sunt însă mai vizibili, mai scumpi, mai căutați.
Ei sunt fruntașii la transferuri, la premii și la goluri.
Fruntașii își pot scoate tricoul când marchează goluri.
Fruntașii își pot scoate, temporar și pe durată scurtă, tricoul de echipă.
Fruntașii își pot arăta, temporar și scurt, că sub tricoul de echipă, sub slujba de fotbalist și marcator se află ceva mai important.
Fruntașii pot arăta altora, temporar și scurt, că momentele de glorie sunt ale Altcuiva.
Ca și urmași ai lui Cristos suntem și noi împărțiți pe echipe, cluburi – biserici, denominațiuni
Cluburile au culorile și logourile și tricourile lor.
Unii sunt sub un tricou din plăcere, alții din obligație.
Unii ar vrea să nu poarte deloc tricouri de club – denominațiune, ar vrea să poarte doar tricoul alb pe care să scrie ceva despre Isus sau Dumnezeu. Din păcate nimeni nu poate juca de unul singur, adică el să paseze și tot el să dea și golul (deși unii și-ar dori).
Pentru o vreme, pământul este împărțit între cluburi (denominațiuni și biserici) și trebuie să purtăm tricouri de cluburi, trebuie să ne identificăm cu un anume grup, biserică.
Tânjim după vremea când ne vom da jos tricourile de club care ne împart, ne divizează și vom rămânea doar cu cele albe. Din când în când avem parte de clipe glorioase.
În clipele glorioase, când urmașii lui Cristos fac fapte vrednice de pocăința lor, când ei ating pe alții cu frumusețea cerului, atunci tricoul de club este scos și prin cel alb se arată măreția lui Cristos în ei. Deși ochii tuturor sunt pe ei, ei duc privirea spre Cel de dincolo de ei!
Când devii fruntaș în fapte bune, așa cum se cere unui pocăit, atunci poți scoate tricoul de club ca să se vadă cel alb.
În spatele gloriei stau zeci, sute, mii de ore de antrenament, alergări și exerciții, lovituri și cuvinte dure, invidie și concurență. Fruntaș sau golgheter nu devii peste noapte și nici fără muncă. Talentul fără muncă nu duce la glorie.
Să nu stăm nepăsători față de nevoile imediate, să nu fim indolenți și ignoranți.
Să călcăm în faptele bune pregătite de El înainte de întemeierea lumii!
Când vom face așa ni se va vedea și nouă tricoul alb!