Mai devreme sau mai târziu, fiecare ajunge să aibă contact direct cu munca.
Unii încep să se familiarizeze mai devreme cu ea, acasă.
Cred că o componentă importantă a celor 7 sau 6 ani de acasă este și imprimarea, modelarea unei discipline și etici a muncii. Atât cât poate un copil la această vârstă, el trebuie familiarizat, în mod responsabil, cu munca și să nu i se dea totul pe tavă.
David a fost cel mai mic dintre cei opt băieți pe care i-a avut un bărbat din Betleem, numit Isai. Fiecare din băieți a trecut, la vremea lui, pe la munca de jos – cea a îngrijirii oilor. Acum era rândul celui mai mic. După el nu mai venea nimeni, nu mai avea cui să predea ștafeta. Avea perspective lungi de rămânere la oi! 🙁
Dar, de ce l-ar deranja lucrul acesta oare?
A ajuns să-i placă munca aceasta, de jos.
De la alții și cu alții a învățat să tragă cu praștia: la început în ținte statice, iar apoi în ținte mișcătoare. La început praștia i-a fost străină, dar apoi au devenit prieteni de nedespărțit;
se simțeau bine împreună. Păsările și animalele sălbatice au început să-l ocolească. Păzea!
Îi plăcea munca la oi, îi era drag să aibă grijă de ele: să le ducă la pășune, apoi la izvoare de apă și apoi în staul. Ele îl ascultau. Munca aceasta implica și multe momente de singurătate. Dar, David nu se simțea singur, el medita la Cuvintele legii și cânta, cânta din cântecele altora. Când le termina pe ale altora se apuca și compunea altele. Își vărsa inima prin psalmi, își exprima trăirile sufletești, se descărca înaintea lui Dumnezeu. Când îl apuca bucuria și extazul răsuna toată valea de strigătele de mulțumire, de țopăiturile copilărești și de chiotele de satisfacție sufletească. Alteori tristețea se agăța de gât sugrumându-i starea de bine, răutatea celorlalți ciobani și sarcasmul celor din familie îi sfâșia dureros bucăți din inimă. Nu era ușor și nici simplu să fii cel mai mic în familie, adică mereu ultimul. Când durerea respingerii și dezamăgirii îl loveau pe la spate se ruga și cânta, cânta și se ruga sau …invers, nici el nu mai știa când trecea de la una la alta!
Munca la oi și grija față de oi are și fațete neplăcute: oile se pot răni sau îmbolnăvi, se pot pierde de turmă. Pierderile în creșterea oilor fac parte din normalitate.
Munca la oi și grija față de oi are și fațete riscante: fiarele sălbatice!
Iată cum descrie David împăratului Saul experiențele periculoase ale eliberării oilor din prinsoarea fiarelor sălbatice:
„Robul tău păştea oile tatălui său.
Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam, şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam, şi-l omoram.” 1 Samuel 17:34-35
Munca de ciobănaș nu era numai cu praștia, toiagul și harfa, ci avea și surprize … și pericole. Animale sălbatice, lei și urși, care depășeau în putere forța omului atacau oile. Ciobanul sau ciobănașul fie stătea neputincios lăsând animalul să plece cu prada, fie dădea alarma căutând sprijinul altor ciobani pentru a încerca să alunge împreună animalul și să recupereze oaia..
David însă avea altă abordare.
Îi păsa atât de mult de o oaie încât nu o putea lăsa să fie sfâșiată și mâncată de o fiară sălbatică.
David a exersat de nenumărate ori înfruntarea pericolelor, a stat de atâtea ori față în față cu moartea, a mers regulat la sală și „a tras de fiare” până când apariția unei fiare în carne și oase, a unui urs, nu a mai fost o noutate.
David nu a fost doar un bun ciobănaș, doar un bun prăștiaș, doar un bun cântăreț, ci și un tip bătăios, un luptător excelent în lupta corp la corp. Unora le-a rămas în minte doar descrierea și imaginea feminizată a lui David.
Cred că Michelangelo a surprins destul de bine în sculptura
sa faptul că acest băiat, bărbat avea o masă musculară semnificativă, o fibră bine lucrată în exercițiile de rutină și pericolele păstoritului.
Am evitat fotografia cu nuditatea și am luat o fotografie cu David îmbrăcat cu haine de marcă. 🙂
De ce insist pe aspectul acesta fizic?
Deoarece majoritatea mesajelor, predicilor și articolelor tind să spiritualizeze textele despre David scoțând din context personajul. Mulți vorbesc și scriu, dar puțini cunosc.
Cei mai mulți din cei ce scriu și vorbesc n-au omorât un pui sau o găină sau un … cocoș! Cei mai mulți nu au stat față în față cu un câine fioros, nu au salvat pe cineva de la înec, nu au resuscitat pe cineva care era în drum spre moarte, nu au primit sau dat o bătaie încercând să scape o fată care era atacată de niște brute. Cei mai mulți nu au înfruntat pericole și nu-și pot controla frica în situații extreme. Dar, pot da lecții practice din ignoranță!
David era la muncă, păstorea oile tatălui său – nu erau ale lui!
Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă … se putea gândi că oricum nu sunt ale lui, oricum este cel mai mic, oricum este o luptă inegală … se putea face că plouă!
Şi când un leu sau un urs venea să-i ia o oaie din turmă … David își risca viața pentru o oaie când mai rămâneau încă 99 de oi în turmă!?
Cât valorează munca ta? Cât valora o oaie atunci, dar … acum?
Cât ești dispus să sacrifici în timp ce muncești?
Munca fără riscuri și sacrificii nu are valoare și nici scop!
Reevaluează-ți munca: dacă nu-ți asumi riscuri și nu faci sacrificii s-ar putea să nu mai ai nici-un scop în spatele ei!
„Ciobănaș la oi am fost …” zice David, „am riscat și am câștigat”!