Românul nu a fost prea petrecăreț de felul lui, „norocul” a dat mai rar peste el.
Avea zile de sărbătoare, dar nu prea multe pentru că era mult de lucru.
Noroc cu „sfinții” din calendar care-l mai opreau din rutina muncii.
După Revoluție, în urma schimbului cultural dintre noi și restul lumii, noi le-am dat subiecte de senzație pentru ziare și televiziuni, iar ei ne-au dat niște sărbători în plus.
Prima sărbătoare importată, care apare pe la începutul anului, și care am importat-o din vest este Ziua îndrăgostiților. Celebrarea dragostei este un lucru prioritar în viață, mai ales în unele etape ale vieții, numai că o dimensiune deranjantă și deloc de neglijat este avalanșa comercială care însoțește această sărbătoare. Invazia de reclame și bunuri destinate vânzării speciale cu ocazia acestui eveniment sunt agasante și sufocante.
Apoi, în calendar, avem zile consacrate ca, ziua mamei sau ziua femeii.
Prin grija și inițiativa unei firme producătoare de bere am adoptat și introdus, de curând, și ziua bărbatului. În sfârșit, cineva s-a gândit că și bărbații au nevoie de o sărbătoare a lor, o zi în care să mai fie, și ei, în centrul atenției altora! Berea, vinul, micii și grătarele au dezlegare la maxim.
După aceea vine destul de repede ziua Copilului cu serbări și cadouri pentru cei mici.
Și tot așa vin zilele, unele după altele: ziua marinei, ziua armatei, ziua pompierului, ziua poliției, ziua eroilor, ziua muncii, ziua salariului, ziua nașterii, ziua botezului, ziua căsătoriei, ziua recoltei, ziua pensionării, ziua tuturor sfinților, ziua morților.
Și tot așa trec zilele, unele după altele: Sfântul Ioan, sf. Tatiana, sf Pavel, sf. Antonie, sf. Petru, sf. Constantin, sf. Elena, sf. Andrei, sf. Gheorghe, sf. Maria, sf. Iacov, sf. Vasile, sf. ana, sf. Mihai, sf. Gavril, sf. Nicolae.
Există, însă, o zi cum nu a mai fost.
Vine o zi, care nu are asemănare cu nici una din zilele care au mai fost.
Nu se leagă de nici-un om, de nici-o ocupație, de nici-un eveniment social.
Deși este anunțată de mult, este ignorată, uitată, neglijată.
Deoarece întârzie să vină, oamenii tind să nu-i mai dea atenție.
Nici urmașii lui Cristos, din vremea de azi, nu par să fie prea băgători de seamă în privința ei deși sunt mai aproape de ea ca oricând. Predici și subiecte ca „Păcătosul în mâinile unui Dumnezeu mânios” sunt demodate și evitate. La modă, în predici și cântece, este dragostea necondiționată și harul nesfârșit al lui Dumnezeu.
Există, însă, o zi cum nu a mai fost, dar care vine sigur spre pământ.
Profeții au scris despre ea. Pavel a scris despre „ziua mâniei și dreptei judecăți a lui dumnezeu”. Romani 2:5
Iar apostolul Ioan ne descoperă mai mult despre ea când relatează:
„Când a rupt Mielul pecetea a şasea, m’am uitat, şi iată că s’a făcut un mare cutremur de pămînt. Soarele s’a făcut negru ca un sac de păr, luna s’a făcut toată ca sângele şi stelele au căzut din cer pe pămînt, cum cad smochinele verzi din pom, când este scuturat de un vânt puternic. Cerul s’a strâns ca o carte de piele, pe care o faci sul. Şi toţi munţii şi toate ostroavele s’au mutat din locurile lor. Împăraţii pământului, domnitorii, căpitanii oştilor, cei bogaţi şi cei puternici, toţi robii şi toţi oamenii slobozi s’au ascuns în peşteri şi în stâncile munţilor. Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de Faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, şi cine poate sta în picioare?” Apoc 6:12-17
De cele mai multe ori am experimentat, pe pământ, mânia altora asociată cu nedreptatea;
sau poate noi am fost mânioși și ne-am vărsat mânia în mod nedrept asupra celor mai slabi.
Pe pământul acesta rareori mânia stă în armonie și proporție cu dreptatea!
Va veni însă, ziua care n-a mai fost, ziua în care mânia și dreptatea vor sta în echilibru perfect, în care nimeni nu va mai putea băga de vină, ziua în care stăvilarul harului ce a ținut blocată dezlănțuirea mâniei va fi dat la o parte! Cumplită zi, pentru unii!