Categorie: 02 Februarie

Fricile sunt ca niște buruieni care sunt semănate sau sădite în solul inimii.
Unele au căzut așa, întâmplător, ca niște semințe mici, nebăgate în seamă, care au crescut încet, fără să facă zgomot sau valuri prin straturile învecinate. Ele se simt ca acasă și inima se obișnuiește cu ele. Nu deranjează prea mult, cel puțin o vreme!
Altele și-au făcut loc în pământul inimii prin străpungere, prin evenimente, mai mult sau mai puțin traumatice, care au agresat solul inimii lăsând în urmă răni deschise sau cicatrici. Acolo, in mediul traumatizat nevindecat, fricile își întind rădăcinile în solul inimii; prin prezența lor vor eroda capacitatea de reacție și vor paraliza funcțiile vitale ale voinței.

Dragostea are un rol dublu pentru solul inimii.
Dragostea este ca

Frica este răspunsul natural al omului la amenințări și pericole, reale sau percepute. Frica, alături de rușine, a fost în grădina Eden, unul din răspunsurile primare ale sufletului atins de păcat. Omul este, în general, o ființă bântuită de frici. De când eram mici ni s-au transferat frici. Unora le mai este încă frică de pericole inexistente și persoane decedate. Unora le este frică să treacă strada, altora să atingă un câine, altora să conducă mașina, altora să doarmă cu

Urmăream cu interes un interviu cu o actriță. Reporterul o întreabă pe aceasta despre un moment cu semnificație deosebită din viața ei. Actrița își aduce aminte de perioada în care a învățat să călărească și de neplăcutul eveniment al căderii de pe cal. Cum nu a fost o căzătură prea gravă, tatăl actriței a insistat ca ea să urce cât mai repede înapoi pe cal. Îi era frică s-o mai facă. Tatăl i-a spus că

Miercuri seara, pe la ora 23.00,  jucam fotbal cu băieții buni; eram în poartă – aveam abonament de portar, postul unde primești mingi în față, la stomac sau în alte locuri sensibile și esențiale. Am prins o minge de la adversari și am zis să inițiez rapid un contraatac; îmi arunc mingea în față și încep să driblez îndreptându-mă spre terenul advers; mai făcusem lucrul acesta și altă dată. Realizez ca m-am cam depărtat de poarta mea și că am poziție bună de șut la cealaltă poartă așa că încerc să dau lovitura de gol. Am lovit mingea cu sete de gol, numai că am lovit mai mult … podeaua decât mingea! Osul tarsian a cedat. Câteva minute mai târziu, intram pe …

Gândindu-mă, zilele acestea, la frică și cei dominați de frică – fricoșii, mi-am adus aminte că există în cartea Apocalipsa o listă în care sunt enumerate mai multe categorii de oameni care vor fi „aruncați în iazul care arde cu foc și cu pucioasă” – Apoc 21:8. În topul listei, primii din capul listei sunt fricoșii! Și lângă ei sunt așezați curvarii, ucigașii, vrăjitorii, mincinoșii, etc. Nu sunt priceput în limbile antice dar, eram curios să văd cum traduce acest termen Eugene Peterson în The Message. Am fost surprins să aflu că

„Curajul poate reprezenta o virtute pentru înțelepți și poate fi considerat ceva inutil pentru cei neînțelepți. Este nevoie de curaj pentru a fi ferm pe teritoriul propriu, dar este nevoie atât de curaj, cât și de înțelepciune pentru a ști când să fugi de ceva.
În capitolul 39 din Genesa, este prezentată soția lui Potifar încercând să-l seducă pe Iosif. El a respins-o și a fugit de ea. A avut nevoie de curaj ca să fugă. De aceea, Pavel i-a scris lui Timotei: „Fugi de poftele tinereții.”
Un bărbat neînțelept ar fi spus: pot să rămân și

Ieri a avut loc binecuvântarea lui Thomas Negrulescu; s-a dorit a fi un eveniment de familie cu deschidere spre prietenii din comunitatea locală din Racovița – un sat neînsemnat din Banat. A fost o biserică plină și o atmosferă caldă, prietenească, deschisă într-o duminică de iarnă friguroasă. Printre altele, i-am întrebat pe părinți, Dana și Dani Negrulescu, ce-și doresc pentru copilul  lor. Au zis că nu doresc să-și proiecteze visele și planurile lor de părinți asupra copiiilor ci, doresc să creeze un mediu propice care să-l ajute pe Thomas să găsească care este planul lui Dumnezeu pentru viața lui. Ce scop nobil pentru părinți înțelepți! Prea mulți copii au învățat și muncit, lăcrimând și murmurând, înhămați la planurile părinților lor!
Aseară am revăzut filmul „Fără onoare”. Un film despre curaj și dragoste, despre război și lașitate. …

Din câte îmi amintesc, au fost câteva cărți bune care a apărut, inițial, pe internet. Nu mai știu cine le-a popularizat, cine le-a dat la liber -adică  fără plată. Știu însă că, una dintre ele, m-a atras prin faptul că autorul a încercat să dea un răspuns mai clar, mai palpabil, mai accesibil oamenilor de rând cu privire la trăsăturile, însușirile de bază ale caracterului creștin. Am citit-o cu plăcere. Apoi am studiat-o. I-am văzut limitările. Am crezut că ea va marca o linie de sosire în maratonul vieții; ea a marcat, de fapt, o linie de plecare în abordarea vastă, complexă şi profundă a trăsăturilor de caracter. În demersul nostru numit Pomul vieţii am ales ca piatră de temelie trăsătura de caracter, virtutea numită smerenie. În cartea de care menţionam mai înainte, „Caracterul contează”, autorul Mark Rutland pune curajul pe primul loc între trăsăturile de caracter. Iată cum abordează …

Unii sunt, în mod natural, înclinați să conducă pe alții, să ia inițiativă pentru schimbarea lucrurilor, să încerce experiențe noi, să meargă în junglă sau la polul Nord. Sunt aventurieri, exploratori, dornici de adrenalină, atrași de suspans, necunoscut. Își asumă riscuri, își bat în cuie fricile; monștrii, balaurii și zmeii nu sunt personaje din coșmarele lor ci sunt parte din visele lor. Provocările nu sunt piedici ci oportunități. Parcă le curge curajul prin vene! Caii lor mănâncă jar, scot apă din piatră seacă. Parcă s-au născut la munte, la înălțime – de acolo domină contextul și lumea de la câmpie. Sunt curajoși din fire.

Alții parcă s-au născut la câmpie; nu au aspirații înalte și nu știu cei capra sălbatică; caii lor mănâncă iarbă și scot apa din fântână cu găleata. Pentru ei soarele răsare și apune la fel, carăle lor merg pe aceeași uliță netulburate de tătari, zmei sau fantome. Dacă pământul se învârte, de ce să-l mai schimbi? Nu candidează pentru primărie și nici pentru posturi de conducere. Să fie alții șefi și să comande!
Ei urmează, aproape natural, pe alții; se ajustează la context, la cerințe; sunt cuminți, ascultători, supuși din fire – smeriți din fire.

De ce despre curaj?
De ce despre curaj în luna februarie?
De ce despre curaj după smerenie?
Pentru că, dacă stai doar sub drapelul smereniei, supunerii, ascultării riști să devii un bleg; riști să devii un creștin pasiv, unul care doar primește direcție, unul care doar urmează pe alții, unul care nu riscă nimic, unul care nu are inițiativă; riști să devii ca apa sfințită: „nici nu ajută, nici nu strică”!
Curajul echilibrează smerenia, o colorează, o completează, o complementează.
Curajul nu concurează, nu subminează, nu distruge și nu elimină smerenia.
Curajul stă în tensiune cu smerenia!