Mi-am dat întâlnire cu cineva și am ajuns mai … devreme.
Eram la mol, sus la foodcourt. Am dat o privire prin jur și am văzut trei băieți la o masă.
După culoarea pielii, nu erau români. De vorbit, nu vorbeau, așa că nu mi-am putut da seama ce limbă foloseau. Erau împreună la masă, dar fiecare era cu „obiectul” (iphone, smartphone, etc.) lui și încercau să vadă ce se întâmplă în lumea îndepărtată.
Erau împreună, așezați la câțiva centimetri unii de alții, dar însingurați la kilometri distanță. Erau împreună și ședeau la masa „tăcerii”! Era seară.
La o masă ședeau doi bărbați. Serviseră prânzul.
După resturile de pe masă, fusese unul bun și copios.
Pe masă tronau mândre și înalte două pahare: unul cu bere, altul cu vin.
Un soare blând pătrundea prin geamul încăperii.
Cei doi erau împreună.
Unul avea privirea fixă, se uita în gol, celălalt butona în liniște și în neștire mobilul.
Tăcerea era cu ei la masă; era atât de palpabilă că puteai pune mâna pe ea.
Erau la câțiva centimetri unul de altul, dar fiecare era în lumea lui.
Lumile lor nu se mai intersectau, erau paralele.
Unul era absent, celălalt era prezent pentru altcineva, care nu era acolo.
Acest gen de situații erau mai rare în trecut, dar în prezent au devenit normale.
Suntem tot mai accesibili de către oricine de pe glob și tot mai inaccesibili pentru cei de la noi din casă.
Ajungem să trăim un fenomen contradictoriu:
absenți pentru cei prezenți și prezenți pentru cei absenți .
Lumea și persoanele de aproape, cunoscute și banale, au devenit neinteresante și neatractive. Suntem tot mai indiferenți, distanți față de ele.
Suntem aproape de ei, locuim în același apartament, casă, încăpere, birou, spațiu, dar nu mai avem prea multe în comun. Ne este mai ușor să tăcem, decât să vorbim.
La birou suntem tăcuți, este biroul tăcerii.
La masă suntem introvertiți, suntem la masa tăcerii.
Acasă suntem liniștiți, locuim în casa tăcerii.
La biserică suntem pasivi, participăm la adunarea tăcerii.
De unde ne va veni izbăvirea?
Molul, mobilul, televizorul și internetul sunt „salvarea” noastră.
Ele ne fac viața interesantă, atractivă și frumoasă.
Ele ne dau „orice și oricând” ne dorește inima.
Și nu ne iau nimic, decât ….
timp,
energie,
bani,
viață,
libertate,
inimă,
prezența.
Mijloacele postmoderne de comunicare și socializare sunt contradictorii și subversive:
au darul de
a ni-i aduce mai aproape cu un metru
pe cei aflați la kilometri distanță
și de
a ni-i duce mai departe cu un centimetru
pe cei aflați la un metru distanță.
Să recuperăm distanța pierdută cu cei apropiați, fiind mai „indiferenți” la semnalele celor de departe și mai prezenți pentru cei de aproape.
Să regăsim frumusețea și bucuria lucrurilor simple și reale, în locul celor fotoșopate și artificiale.
Să uităm periodic și intenționat mobilul într-un loc unde umblăm mai rar, să uităm mai des parola și ID-ul de la jocuri, facebook, etc.
Să facem din nou lucruri banale împreună, care să ne apropie câte un centimetru: să gătim împreună, să mâncăm împreună, să facem curățenie împreună, să ne plimbăm împreună, să ne îngrijorăm împreună, să ne rugăm împreună, să ne sfătuim împreună, să facem planuri împreună, să sperăm împreună, să credem împreună, să trăim împreună, să luptăm împreună!
Haideți să fim prezenți pentru cei prezenți!
PS. Această postare nu este un atac la adresa celor plecați din țară și nici un îndemn către cei de aici la a-i uita acolo, singuri printre străini!
Fiecare trebuie să ne identificăm pe cei apropiați și să fim prezenți pentru ei, chiar dacă sunt la distanță. Însă trebuie să veghem la spiritul vremii care este subtil și contradictoriu: subminează exact ceea ce pare că clădește! Cei maturi, știu de ce! 🙂