Deși sunt atât de rare și prețioase, diamantele sunt făcute din cel mai obișnuit și familiar element de pe pământ, carbonul. Despre el, oamenii de știință evoluționiști, spun că s-a format în procesul incandescent al morții unei stele, care atunci când „moare” explodează aruncând în spațiu milioane de tone de carbon. Diamantele iau naștere la adâncimi mari (150 Km), unde sunt presiuni ridicate și temperaturi mari (1200 – 1400 grade Celsius) sau la căderea meteoriților pe pământ.
Denumirea folosită în limba greacă este „adamas”, ceea ce înseamnă „de neînvins”, „indestructibil”.
În sanscrită i se spunea „vajira”, ceea ce definea tot ceea ce era dur.
Arabii îi spuneau „al-mas”, adică „cel mai dur”.
Criteriile de bază (caracteristicile gemologice) după care se face evaluarea diamantelor sunt:
greutatea – 1 carat = 0.20 grame
culoarea – există o scală standardizată a culorilor; compararea culorii diamantelor se face sub lumină specială – wow!
claritatea – gradul de impurități (incluziuni) și imperfecțiuni văzute cu ochiul liber sau sub lupă
tăietura – singura contribuție adusă de mâna omului prin care se transformă o piatră prețioasă brută, neșlefuită într-un diamant fațetat și șlefuit în diferite forme;
luciul, dispersia, strălucirea și sclipirea sunt patru elemente care contribuie decisiv la frumusețea optică a diamantelor (modul de reflexie și de refracție a luminii).
Pe lângă frumusețea optică, diamantele mai au și reputația de a fi cele mai dure minerale întâlnite în formă naturală. Pe scara lui Mohs (mineralog austriac) acestea se situează la nivelul 10, adică maximul pe scara de duritate.
Duritatea este rezistența la penetrare opusă de un corp solid unei acțiuni mecanice penetrante exterioare. Prin urmare tăierea și șlefuirea diamantelor se poate face numai cu instrumente a căror elemente de tăiere sunt mai dure decât diamantele!
Probabil te-ai plictisit de această introducere luuuuuuungă despre diamante, însă există o legătură interesantă între frumusețe și duritate care poate fi aplicată și la „tăierea și șlefuirea” caracterelor noastre.
Noi suntem ca niște diamante unii pentru alții sau unii față de alții!
Fiecare din noi are o anumită rezistență interioară la schimbare, o anumită „duritate” la a ni se schimba gândurile, obiceiurile, direcția, preferințele, gusturile, mofturile.
În mod natural, cu înaintarea în vârstă această duritate tinde să crească.
Motiv pentru care fie …
– ne înconjurăm cu oameni mai puțin duri ca și noi – în acest caz conviețuirea este mai grea pentru ei
– ne permitem luxul de a avea și menține diamante mai dure decât noi – atunci șlefuirea noastră este mai la îndemână
– ne izolăm ca să nu mai simțim duritatea și șlefuirea nimănui
Consolidarea durității la maxim poate fi căutarea dar și starea unei inimi care nu mai vrea să audă de Legea lui Dumnezeu și vrea să iasă din atelierul de prelucrare al Marelui Bijutier.
Așa descrie Dumnezeu situația generalizată a poporului Său prin profetul Zaharia.
„Cuvîntul Domnului a vorbit lui Zaharia astfel:
„Aşa a vorbit Domnul oştirilor: „Faceţi cu adevărat dreptate, şi purtaţi-vă cu bunătate şi îndurare unul faţă de altul. Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi pe sărac, şi niciunul să nu gîndească rău în inima lui împotriva fratelui său.”
Dar ei n’au vrut să ia aminte, ci au întors spatele, şi şi-au astupat urechile ca să n’audă.
Şi-au făcut inima ca diamantul de tare, ca să n’asculte Legea, nici cuvintele pe cari li le spunea Domnul oştirilor, prin Duhul Său, prin proorocii de mai înainte. Din pricina aceasta Domnul oştirilor S’a aprins de o mare mînie. Cînd chema El, ei n’au vrut s’asculte: „De aceea nici Eu n’am vrut s’ascult, cînd au chemat ei, zice Domnul oştirilor.” „Ci i-am împrăştiat printre toate neamurile pe cari nu le cunoşteau; ţara a fost pustiită în urma lor, aşa că nimeni nu mai venea şi nu mai pleca din ea; şi dintr-o ţară plăcută cum era, au făcut o pustie!” Zaharia 7:8-14
Când inima nu se mai lasă prelucrată (tăiată și șlefuită) de diamantul ascuțit al Cuvântului, ea însăși se durifică atât de mult încât Dumnezeu se vede nevoit să folosească alte instrumente pentru „dedurificare” – prelucrare (în cazul lor, ocupația străină și exilul).
Există o fațetă întunecată a oamenilor și anume aceea de a opune rezistență la deformare, schimbare care duce la necioplire și nesimțire, la împietrire.
Există și o fațetă luminoasă a oamenilor și anume aceea de a opune rezistență la deformare, schimbare care duce la șlefuire și sensibilitate, la înfrumusețare.
Care este diferența între ele?
Cum ne șlefuim unii pe alții, când ne lăsăm noi șlefuiți, când îi șlefuim noi pe ceilalți?
Vom frământa aceste răspunsuri în postările viitoare.