Două persoane discută despre o a treia, fără intenția de a o bârfi:
„Nimeni nu o mai schimbă la 75 de ani!”
Afirmația, scoate în evidență faptul că există o fațetă a persoanei absente care s-a dovedit a fi neschimbabilă în timp. Trecerea anilor au contribuit la consolidarea unor tipare de reacție la anumite acțiuni ale celor din jur care nu se vor schimba, aparent, sub nici-o presiune externă. Când acest acest gen de tipare sunt prezente și-și dovedesc constanța și credincioșia se poate spune despre acele persoane că sunt „tari ca piatra” sau „tari ca diamantul”.
Când spunem despre cineva că este „tare ca piatra” ne referim la o anume latură a personalității sau caracterului său și are:
-o conotație pozitivă, apreciativă dacă este vorba despre un context în care persoana a dovedit credincioșie și dârzenie, sensibilitate și stabilitate în situații dificile, reușind să treacă peste ele fără să-și compromită principiile și stilul de viață
– conotație negativă, critică dacă este vorba despre cineva care a trecut prin situații dificile și acestea nu i-au schimbat în bine, nu i-au înmuiat duritatea inimii și vorbelor, rămânând la fel ca și înainte
Deci, a fi „tare ca piatra” este și un compliment, dar poate fi și o critică.
A fi „tare ca piatra” poate fi un atu sau poate fi o slăbiciune.
A fi „tare ca piatra” poate evidenția credincioșia, dar și încăpățânarea.
Tot așa este și cu adaptabilitatea, flexibilitatea, sensibilitatea și relevanța.
A fi adaptabil poate fi un punct forte sau un punct slab.
A fi adaptabil poate fi un indicator al maturității, dar și al copilăriei.
Nimeni nu este 100% tare ca piatra sau 100% adaptabil, maleabil.
Omul este un amestec de zone tari și zone moi.
Biologic, omul este carne și oase și are în adn-ul său normal proporția naturală între ele.
La cele sufletești însă, punctele tari și punctele slabe, se formează după ureche sau, mai bine zis după tiparele supraviețuirii adoptate și consolidate în copilărie.
Ne-am întărit tiparele (oasele) care s-au dovedit a ne ajuta și proteja cel mai bine în procesul de creștere astfel încât firea noastră pământească să fie pe tronul conducerii și controlului.
Am crescut cu ideea neconștientizată că cel mai bine ne purtăm noi de grijă, chiar dacă au mai fost și persoane care ne-au arătat că și ele ne iubesc și ne vor binele.
Tiparele noastre de reacție la mediul copilăriei s-au așezat, osificat în funcție de interesul nostru personal, în așa fel încât să ne asigure minimul sau maximul de bine și siguranță.
Evenimentele dureroase, dificile sau tragice din copilărie sau adolescență au fragmentat sau rupt temporar această structură osoasă de tipare; însă ele au darul și capacitatea extraordinară de a se vindeca sau reconstrui, însă … tot în jurul interesului personal egoist. Fără o asistare și colaborare cu Duhul Sfânt tiparele de supraviețuire se refac și aduc omul la starea de dinainte de eveniment, ba uneori îl fac și mai tare – încăpățânat ca înainte.
Convertirea unui om are rolul și efectul unui eveniment traumatizant.
Contextul pentru convertirea unui om are loc atunci când sunt dislocate, fragmentate structurile osoase și osificate/pietrificate ale tiparelor firești (orientate natural spre interesul personal și controlate de firea pământească), iar ele sub convingerea și îndrumarea Duhului Sfânt se reașează în tipare noi de reacție orientate spre Cristos (înafara omului) și controlate de firea dumnezeiască.
Este ca o revoluție interioară, în care are loc o schimbare dramatică și sângeroasă de conducere la centru și la vârf. Schimbarea devine vizibilă și înafara omului.
Cei din jur observă că lucrurile nu mai sunt la fel: ceva s-a înmuiat și ceva s-a întărit, dar nu după structura veche, ci după una nouă.
Dumnezeu permite evenimente dificile, chiar traumatice, în viața noastră.
Ele produc durere și dislocări interioare temporare ale tiparelor noastre firești (re)orientate spre interesul nostru personal; firea egoistă rănită caută să-și păstreze puținul control care-l mai are pentru a-și recâștiga terenul pierdut; va căuta să ne convingă că Dumnezeu, cel căruia i-am cedat conducerea vieții, nu știe să fie atent și grijuliu cu noi (scăpându-ne de belele) și deci nu mai merită încrederea noastră; va încerca să dea un puci sângeros pentru a-și dovedi vrednicia și încrederea noastră – iar, naivii se vor alia cu ea și-l vor împinge pe Dumnezeu la margine. Și culmea, o vor duce bine în alianță cu firea. O vreme.
Dumnezeu permite evenimente dificile, chiar traumatice, în viața noastră.
Vom avea acea maleabilitate de a ne lăsa inima înmuiată și acel curaj de a ne redirecționa tiparele firești dinspre noi înspre Cristos și prioritățile Lui ?
Vom fi tari ca piatra în convingerea că Dumnezeu este bun și ne vrea binele, chiar și atunci când nu vom vedea și nu vom simți lucrul acesta?
Sau vom fi tari ca piatra în încăpățânarea noastră de a ne ține de lucrurile, de oamenii și de tiparele pe care ar trebui să le dăm drumul în prăpastia trecutului?