Prima mea vizită la închisoarea, penitenciarul din Timișoara a fost șocantă.
Era o mică asemănare cu cazarmele militare în care am făcut armata dar, atmosfera apăsătoare și priveliștea deținuților a fost aproape traumatizantă. După ce am ieșit de acolo am avut nevoie imediat de somn și odihnă. În vizitele ulterioare aveam să aflu, cu mirare, că un număr destul de mare din „locatarii” de acolo proveneau din familii evanghelice, că au avut parte de o creștere într-un context creștin, că au fost la biserică și totuși au luat-o pe căile lumii. Într-un fel ei au trădat așteptările părinților și adulților care au investit în ei și au trecut de partea cealaltă. Așa cum spuneau unii, ei erau doar hoții, trădătorii, prinși că au furat, înșelat și tâlhărit, deoarece în libertate mai sunt mulți trădători neprinși, care trăiesc în duplicitate, ale căror fapte nu au ieșit încă la lumină.
Trădarea, mare sau mică, este actul prin care înșeli în mod voit și perfid încrederea cuiva, actul prin care faci înțelegere cu dușmanul trecând de partea lui. Trădarea începe prin abandonarea unui ideal și atașarea de un altul, care pare cel mai bun la vremea respectivă. Deoarece trădarea implică și beneficii materiale se mai folosește, în limbajul uzual, expresia „a vinde”; în acest sens trădarea implică un schimb comercial prin care se dobândesc beneficii, inaccesibile pe căi legale, etice.
Am fost și sunt atras de înțelegerea mecanismelor interioare, de motivațiile care determină oamenii să facă schimbări majore în viața lor. Un loc aparte, în schimbarea motivațiilor, îl reprezintă viața spionilor, acele persoane remarcabile care trăiesc întro tensiune, fugă și aventură continuă. Citind o carte despre marile trădări (americani sau britanici în slujba rușilor), cele de la nivel înalt – „supercârtițele”, nu mică mi-a fost mirarea să aflu că, statistic vorbind, o mare parte din cei care au colaborat și lucrat cu serviciile secrete ruse au provenit din familii cu tradiție evanghelică. Câțiva din cei care și-au trădat patria au pornit în viață din medii puternic ecleziastice, cu tați aflați în poziții bisericești (episcopi superiori, protopopi, vicari, pastori, preoți etc.). Se pare că un astfel de mediu poate da naștere la o revoltă împotriva moștenirii familiei și a societății autoritariste. Când tinerii reușesc să plece de acasă, la școli înalte, devin agnostici sau atei. În astfel de împrejurări, când credința religioasă se pierde, are loc o convertire la o credință alternativă, în cazurile de față la comunismul ateist. Profilul lor a fost descris de o jurnalistă care a scris: convertitul comunist era „genul de persoană care, ca rezultat al constrângerilor și stresului psihologic îndurat în copilărie sau adolescență, respinge disciplina în care a fost crescută, dar având o necesitate emoțională de îndrumare, este nevoită să caute alta și mai riguroasă”.
Nu este greu de observat că, pentru a fi un candidat pentru trădare, trebuie să fii nemulțumit de ceva sau cineva la un nivel suficient de mare pentru a risca trecerea în tabăra cealaltă. Pe lângă nemulțumirea și dezamăgirile față de familie, societate și patrie au mai intervenit și simpatiile față de ideologia comunistă, care era promițătoare și atractivă.
În recrutarea spionilor se căutau cei care aveau puncte clare de vulnerabilitate: „Căutați persoane rănite de soartă sau de natură.” Adică oameni competenți în domeniile lor, dar afectați negativ (fizic și emoțional) de disfuncționalitățile sistemice din țara lor, înstrăinați și detașați din ce în ce mai mult de binele patriei, de ideologia capitalistă agresivă și nemiloasă.
Pentru astfel de persoane rănite, ideologia comunistă prietenoasă era ca un balsam pentru rănile lor. Mulți spioni și-au trădat țara și prietenii din motive ideologice, convingeri legate de comunism și capitalism care nu le-au mai putut fi schimbate. Odată ce au intrat în jocul trădării, nu a mai fost cale de întoarcere.
În cercul apostolilor avem un caz de trădare la nivel înalt: Iuda a fost o „supercârtiță”.
În biserică am avut și vom mai avea cazuri de trădare și înaltă trădare: învățători și profeți mincinoși. (Matei 24:10-11)
În familie vor fi cazuri de trădare, în dragoste vor fi cazuri de trădare.
Ne mirăm de atâta trădare în jurul nostru!
Ne-am dori să avem imunitate, dar nu avem imunitate la trădare.
Izolarea de ceilalți nu este o soluție pentru evitarea trădării, pentru că noi înșine ne trezim că-i trădăm pe cei de lângă noi.
Ne mirăm de trădarea din jurul nostru, dar nu ne mirăm de trădarea din interiorul nostru.
Ne mirăm ce ușor vorbim despre legământul nostru cu Cristos cel Înviat și ce ușor ne facem că nu-L cunoaștem când trece pe lângă noi deghizat în oameni simpli, străini nebăgați în seamă.
Pentru unii problema nu este dacă suntem sau nu trădători, ci „pentru cât trădăm – cu cât Îl vindem”?
Când sunt trădat și dezamagit, rănit și lovit sunt vulnerabil la trădare.
Atunci cel rău își trimite recrutorii să încerce să mă racoleze și să mă convertească la o ideologie și credință mai prietenoasă. Îmi defăimează familia, frații și prietenii ca să mă detașez de ei și să-i vad ca pe niște dușmani. Îl înnegrește pe Dumnezeu că este sus și nu-i pasă de situația mea. Alimentează nemulțumirea din mine.
Mă face să cred că sunt la un „clic” distanță de fericire,
când de fapt sunt la un „clic” de … trădare!
Să nu ne lăsăm amăgiți: trădarea nu duce la fericire, ci la rușine, vinovăție, minciună și moarte!
Să nu ne lăsăm descurajați: loialitatea față de Domnul are răsplătire în veacul acesta și în veacul viitor!
„Păcatele unor oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă. Tot aşa şi faptele bune sunt cunoscute: şi cele ce nu sunt cunoscute, nu pot să rămână ascunse.” 1 Timotei 5:24-25
Trădările unor spioni au fost bine acoperite, ținute sub secret decenii la rândul. Ei au trăit sau au murit ca niște oameni respectabili în țara lor. Dar faptele și viața lor duplicitară au ieșit totuși la lumină după … 50 de ani, când au fost descretizate anumite dosare.
Trădările anumitor frați sunt și vor fi bine acoperite decenii la rândul. Ei trăiesc și vor muri ca niște frați respectabili, cu lucrări remarcabile și impresionante. Viața lor duplicitară va rămâne neobservabilă și nedetectabilă până în Ziua cea mare când Însuși Cristos va desecretiza dosarul lor. (Mat 7:22-23)