Munca si supunerea

Câtă vreme trăim pe acest pământ vom avea de a face cu autoritățile.
Când ești mic trebuie sa te supui autorității părinților; apoi mergi la școală și acolo sunt învățătorii și profesorii. Când te-ai scăpat de școală trebuie să te angajezi undeva și acolo trebuie să te supui șefilor, patronilor. Unii șefi sau patroni sunt mai buni, înțelegători și răbdători în timp ce alții sunt duri, mânioși și aspri.
Față de prima categorie supunerea vine mai natural, în timp ce față de a doua categorie, răzvrătirea vine mai natural.
Există o legătură strânsă între supunere și respect: ne supunem natural oamenilor pe care îi respectăm. Le recunoaștem autoritatea și puterea pe care o au prin subordonarea noastră benevolă. Subordonarea este constrânsă atunci când cineva trebuie să se supună unei autorități poziționale/ierarhice/instituționalizate care și-a pierdut respectul în fața subalternilor.
Apostolul Petru „pare” a nu fi sensibil la nevoile subalternilor, angajaților când le scrie:
„Slugilor, fiţi supuse stăpânilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sunt buni şi blânzi, ci şi celor greu de mulţumit. Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, sufere întristare, şi sufere pe nedrept.” 1 Petru 2:18-19
Dacă ai un șef greu de mulțumit, care este nerezonabil, morocănos și negativist îți vine greu să-l tratezi cu respect, și aceasta din cauza lui – a stilului său de conducere!
Dacă ești întrebat de cineva ce fel de șef ai, tu spui fără ezitare că este unul „rău”.
În mod natural, un șef rău, va crea o cultură rea și va produce niște subalterni răi.

Apostolul Petru pare a nu fi de acord cu acestă situație și atacă frontal subalternii provocându-i la o altă abordare: dacă șeful e rău, fii tu bun!
Nu este nimic dumnezeiesc în tine atunci când te răzvrătești și devii ostil șefului, când ești nesupus sau supus cu amărăciune în inima ta.
Nu trebuie să faci nimic pentru a fi un subaltern rău! Decât să te lași în voia firii tale păcătoase care nu va dori să se închine în fața unei autorități „de paie” sau nemernice.

Cristos ne-a învățat și modelat supunerea, atât față de autoritățile bune cât și față de cele rele. Când a fost batjocorit și chinuit, pe nedrept, de către autoritățile romane și evreiești nu s-a revoltat împotriva lor, ci s-a supus dreptului Judecător. 1 Petru 2:23
Imaginea mai largă în care interpretăm relația șef-subaltern ne permite să ieșim din micimea lumii „eu – șeful” și s-o încadrăm în lumea mare a lui „El – șeful – eu”, în care nedreptatea șefului pământesc să fie dreptatea Șefului din cer. În acest context lărgit, supunerea sau nesupunerea față de șef capătă valențe cosmice.

A răspunde cu bunătate la răutatea șefului, a-mi face bine munca în ciuda neaprecierii șefului înseamnă a trăi în armonie cu identitatea de copil și subaltern al lui Dumnezeu, a urmări să fiu plăcut Tatălui din cer care stă în spatele șefului pământesc.
Șeful crede despre sine că poate face ce vrea cu subalternul, dar nu este așa.
În spatele lui stă Cineva mai mare decât el, și eu știu aceasta, chiar dacă nu văd pe nimeni și recunosc aceasta prin subordonarea benevolă față de un șef pământesc rău.
Subordonarea mea față de șeful rău pământesc devine mai ușoară datorită respectului meu față de Șeful ceresc și datorită respectului meu față de mine: nu-mi pot permite să fiu rău pentru că el este rău!