Copiii au mai multe metode de a-și „convinge” sau manipula părinții.
Una dintre ele este aceea de a se face „dulci” ca siropul (la vorbă și prin mesajul trupului) înainte de a-și face cererea cunoscută părinților. O alta, este aceea de a face ceea ce li s-a cerut de către părinți în trecut (uneori este o cerință veche de aproape un an!), astfel încât cererea să aibă un răspuns afirmativ, răspunsul părinților venind ca o răsplătire. Alteori, copiii apelează la o metodă mai emoțională, chiar „irezistibilă”, numită plânsul.
Cum această metodă nu are totdeauna cauze reale și serioase, părinții se prind că există și plânsul manipulativ. Copilul vrea ceva neapărat, și pentru a-și impresiona părintele să ia decizia în direcția dorită de către el, se va folosi de plâns ca de un mijloc pentru înmuierea vigilenței și voinței părintelui. Cum băieții nu au voie să plângă, ei trebuie să-și găsească alte metode de convingere, mai dure sau mai sofisticate.
Băieții nu au voie să plângă, nu au voie să arate că sunt slabi, ci ei trebuie să fie tari!
Tari la ce?
Fetele au voie să plângă, au voie să-și folosească slăbiciunea ca să manipuleze prin plâns.
În timp, băieții și bărbații se vor virusa cu ideea că fetele mici și mari, au voie și se vor folosi de plâns ca de ceva în urma căruia se poate obține avantaje. Pare ciudat, dar unii bărbați când văd lacrimi, citesc manipulare! Prin urmare nu vor suporta lacrimile, pentru că ele sucesc mințile și deciziile.
Emoțiile sunt ceva fluid; nu le putem controla și explica, așa cum am vrea noi.
Sunt lunecoase și imprevizibile, prin urmare „periculoase”. Așa că, mai bine fără ele.
Plânsul, de bucurie sau tristețe, este o formă de exprimare a emoțiilor.
Băieții trebuie să fie tari! Adică inexpresivi, impasibili, liniștiți ca apa unui lac sau a unei bălți. Ei trebuie să-și controleze emoțiile până acolo încât să rămână calmi și în mijlocul unei furtuni. Când spunem despre bărbați că își controlează emoțiile, adică le țin din scurt, de fapt cei mai mulți apelează la reprimare sau negare, la îngroparea lor în lacul sufletului lor, păstrând aparențele unui calm liniștitor la suprafața apei, în timp ce ele se depun pe fundul lui.
Idealul bărbaților este capacitatea de a nu fi influiențat, în decizii, de emoțiile dinafară și nici de cele dinlăuntr, de a lua decizii bazate pe rațiune și susținute de o voință de fier. Realitatea demostrează însă că, deși le îngropăm în adâncul sufletului, ele ne conduc viața chiar și de acolo!
Cultura biblică este una care încurajează exprimarea emoțiilor!
Cultura noastră este una care încurajează reprimarea lor (nici super fetele nu plâng!).
În cultura biblică emoțiile și exprimarea stărilor emoționale era permisă și încurajată.
Nu trebuie să citești prea mult în Biblie, este de ajuns să parcurgi câțiva Psalmi ca să vezi ce gamă variată de expresii emoționale sunt în registrul emoțional al oamenilor care au umblat cu Dumnezeu. Psalmii sunt tulburători și incomozi, sunt ca niște ferestre de vizitare în interiorul sufletului uman.
David, un bărbat după inima lui Dumnezeu, a scris și el câțiva Psalmi. În aceste poezii și cântări și-a deschis lumea sufletului pentru a fi văzută varietatea de emoții prin care a trecut cu ocazia diferitelor evenimente: de la tristețe, desnădejde, blestem, mânie, jale, agonie până la bucurie, extaz, speranță, doxologie. În unele locuri psalmistul este liniștit ca apa unui lac, în alte locuri sufletul lui este agitat ca apa unui râu. Când seamănă cu râul, lumea lui interioară este învolburată și curge într-o anumită direcție, fiind agitată de diferite pietre – opreliști.
Când ajungem la psalmii de imprecație (blestem), cuvintele psalmistului cad ca și apele unei cascade. Diferența de înălțime și intensitatea cuvintelor ne iau prin suprindere, ne taie respirația și ne blochează mintea. Cum am fost obișnuiți numai cu apa liștită a lacului, apele învolburate și dezlănțuite ale cascadei sunt ceva prea mult pentru noi.
Un bărbat după inima lui Dumnezeu nu este un bărbat care nu simte nimic, care-și reprimă sau neagă emoțiile sau care, ca la comandă, le simte numai pe unele ( acelea acceptate social sau bisericesc).
Un bărbat după inima lui Dumnezeu este un bărbat care-și permite să simtă toată gama de emoții, dar care le exprimă selectiv, funcție de scopul pe care îl are în vedere.
Profetul Ezechiel (cap.24) este informat de Domnul că urmeză să piardă, în scurt timp, ce are mai scump, adică pe soția lui. Instrucțiunile Domnului pentru profet sunt grăitoare pentru noi, dar mai ales pentru cei din vremea lui. Regula, procedura standard la funeralii era să-ți exprimi durerea emoțională a pierderii cuiva drag prin înfățișarea exterioară (îmbrăcăminte, încălțăminte), toaletă, dietă, cuvinte (jeliri, tânguiri) și limbajul neverbal (suspine, lacrimi).
Profetului i se permite să apeleze doar la suspine pentru exprimarea durerii.
Cazul lui este un caz de excepție, era însă un semn, un mesaj din partea Domnului pentru popor.
Exprimarea selectivă a sentimentelor lui Ezechiel avea un scop.
Exprimarea, neexprimarea sau exprimarea selectivă a sentimentelor are un scop, cunoscut sau nerecunoscut de către oameni.
Modele bărbaților biblici ne arată oameni care și-au permis să fie emoționali, vulnerabili și transparenți.
Moise, deși a fost un bărbat foarte blând, nu a fost un bărbat rece, insensibil, inexpresiv.
Pavel, deși a fost de nenumărate ori în apropierea morții, bătut cu nuiele și împroșcat cu pietre (Rocky e mic copil pe lângă apostolul Pavel), când se vede pentru ultima dată cu comitetul bisericii din Efes (Fapte 20:17-38), durerea emoțională este așa de mare că-i apucă pe toți plânsul.
Pavel a știut și a putut să fie și liniștit ca lacul, și învolburat ca râul de munte și năvalnic ca apa unei cascade.
Isus a fost și liniștit și tulburat și învolburat și … năvalnic!
Noi, băieții și bărbații de azi,
nu știm să fim
și
nu credem că avem voie să fim …
liniștiți, învolburați și năvalnici.
Dacă suntem liniștiți, suntem … blegi, pasivi.
Dacă suntem învolburați, suntem … duri și răi.
Oare după cine ne luăm?