Muzica face parte din viața noastră, fie că suntem muzicanți, fie că nu. O auzim la cumpărături, pe plajă, în cafenele, în biserici, în mijloacele de transport în comun, în săli de așteptare, iar unii chiar și în somn 🙂 . Dacă ajungi, forțat de împrejurări, să intri în neprimitorul tunel de RMN atunci, în mijlocul acelor sunete și pocnete tari și ciudate, muzica este mai mult decât binevenită – ca să-ți distragă atenția de la rafalele pocnitoare.
Mesajul, ideea sau chiar o frântură dintr-un cântec poate avea un moment de revelație (epifanic) pentru cineva care se află într-o conjunctură asemănătoare cu cea redată în versurile lui. În acest caz, omul își mai dorește să asculte cântecul, din nou și din nou, pentru că inima lui rezonează cu trăirile redate de către compozitor. Cu cât tematica este mai universală, cu atât cântecul are șanse să prindă la un public mai larg, chiar de vârste și gusturi diferite.
Unul din cântecele care are mare popularitate în anul 2013 este ”Let her go” interpretat de Mike Rosenberg (Passenger), originar din Brighton (să trăiască bine Negruleștii noștri de acolo!).
”Well you only need the light when it’s burning low
Only miss the sun when it starts to snow
Only know you love her when you let her go
Only know you’ve been high when you’re feeling low …”
Ideea centrală a cântecului este că îți dai seama de valoarea a ceea ce ai avut abia după ce nu mai ai acel ”ceva”. Atunci când ai acel ceva, datorită faptului că, ori ești prea obișnuit cu el, ori îi vezi mai degrabă neajunsurile, tinzi să îi subapreciezi valoarea și să-i ignori semnificația.
Cum soarele apare zilnic și-ți încălzește viața ajungi să nu îl mai bagi în seamă, să nu mai apreciezi prezența și beneficiile aduse de către el. Când vine iarna și zăpada, începi să duci dorul soarelui și căldurii. Familiaritatea aduce cu sine ignoranță și subapreciere.
Anul trecut, în primăvară, la familia noastră s-a mai adăugat un cățel, Ruby – un Beagle.
Nu mi-au plăcut niciodată câinii – mi se trage din copilărie! În primul nostru an cu cățel, grădina a arătat mai mult devastată decât aranjată. Curioasă ca un copil, Ruby testa totul cu dinții. Lămpile solare care ne dădeau lumină noaptea au sfârșit a fi ronțăite și ”rămășițele” lor împrăștiate prin toată grădina. Cu urechile ei lungi, catifelate, aplecate în jos, coada ridicată în sus ca o antenă și spiritul ei jucăuș Ruby devenea imediat vedetă, pe oriunde mergeam cu ea. Spălatul ușii de la terasa casei era o acțiune inutilă, mai ales în zilele ploioase, întrucât Ruby, ca să atragă atenția, o murdărea destul de repede cu piciorușele din față. Era încăpățânată rău, nu vroia să stea singură afară, ci cu noi în bucătărie. Dacă intra, totul prindea viață, coada ei în poziție verticală era într-o continuă mișcare. Îi plăcea cu noi.
În urmă cu câteva zile, Ruby s-a îmbolnăvit subit. Nu a mai mâncat nimic și a ajuns să fie hrănită prin perfuzii.După 3 zile de agonie, Ruby era pe moarte. Afară era soare și se vedeau urmele de noroi lăsate de ea pe ușa de la terasă. M-am apucat să le spăl și să le curăț; mă deranja că erau acolo, că ușa era murdară – din nou. A câta oară? Când se va cuminți și câinele acesta? Atunci am avut … epifania!
Nu o să mai fie nevoie să mai spăl urmele de noroi, ușa o să rămână de acum curată. Nu o să mai am de măturat sau aspirat fire de păr prin bucătărie. Nu o să mai găsesc coji de nucă ronțăite în fața ușii de la casă. Nu voi mai avea de strâns fecale de câine de prin mai știi ce loc. Nu va mai trebui să cerșesc oasele rămase de pe la vreo masă copioasă. Nu va mai fi nevoie să …
În ziua următoare ușa de la terasă era tot curată, pe gresia din bucătărie nu era păr de câine, iar la intrarea în casă nu era nici o nucă ronțăită. Totul era curat și liniștit. Multă curățenie și puțină viață, multă liniște și puțină bucurie. Aveam curățenie, dar n-o mai aveam pe Ruby!
Părinții cu copii mici sunt obosiți de strâns jucăriile și aranjat lucrurile în casă, de schimbat scutece, spălat haine, făcut mâncare, cumpărături, teme, certuri, bătăi, filme, jocuri. Tânjesc, ani de zile, după vremea când casa lor ar putea fi curată și ordonată, măcar o zi. Și când sosește acea zi muuuult dorită, își dau seama că le lipsește ceva sau cineva pe care nu-l mai au. Unii tineri s-au săturat să-și tot audă părinții dădăcindu-i și ar prefera să fie lăsați în pace să facă ce vor mușchii lor, când vrea mintea lor și cât cuprinde ochiul lor. Bărbatul se simte martirizat atunci când trebuie să meargă cu ea la cumpărături. Femeia s-a săturat să-l audă pe bărbat cum mănâncă plescăind sau cum sforăie în fiecare noapte.
Da, va veni vremea când copiii nu vor mai face mizerie și dezordine, părintele nu va mai cicăli copilul, soția nu-l va mai forța să meargă la cumpărături și el nu va mai sforăi deloc. Atunci va fi liniște, ordine, curățenie și … singurătate!
Nu-ți dai seama de valoarea cuiva decât atunci când nu-l mai ai.
Când îl ai, nu-l prețuiești. Trist, dar adevărat!
Gândește-te la persoanele de lângă tine, la cele care parcă te împovărează, te obosesc. Imaginează-ți cum ar arăta viața ta fără ele, că ai scăpa de prezența lor și nu te-ar mai încurca deloc. Da, în unele cazuri, experiența aceasta ar fi eliberatoare. Pentru cei mai mulți însă ar fi cutremurătoare, pentru că ar simți golul lăsat și singurătatea apăsătoare.Atunci ar avea revelația aportului și bogăției pe care le-au adus-o persoanele plecate, dar care au fost înainte umbrite de slăbiciuni, nemulțumiri și neajunsuri.
Dumnezeu vorbește, când într-un fel când într-altul. O poate face printr-un cântec, o poză, o pasăre în zbor, o floare sau moartea unui câine. Momentele epifanice te pot surprinde oriunde și când … nu te aștepți. Cum a fost la tine?
2 răspunsuri la “Momente epifanice și momente muzicale”
O draga Gili, cum stii tu sa le spui de bine!!!! Imi amintesc pe vremea cand eram noi toti 4 din familie inca impreuna in apartamentul in care stam si acum si era dezordine si peste tot haine si pantofi si carti si cearta pe primul PC si vase nespalate si mancare lasata pe masa , etc. si veneam de la serviciu si incepeam de la usa cu gura pe ei . Si intr-o zi psioholoaga, in devenire, a familei mi-a spus profetic ” mama va veni vremea cand iti va fi dor si de dezordinea noastra”! Da , si mi-e dor de dezordinea lor si sa fim impreuna la masa si e ..tot mai rar .
Se spune ca cei care au copii au prtofelul gol dar inima plina , cei care nu au copii au potofelul plin dar inima goala!
Si totusi , cei care Il au pe Domnul Isus , nu sunt singuri , nu sunt tristi, nu sunt nefericiti !
Vai de părinții care nu mai ascultă, din când în când, și de copiii lor! 🙂
Se pare că atunci când ne vin copiii, aceștia vin la pachet cu dezordinea și mizeria. Ce greu scăpăm, noi părinții, de această asociere mentală inconștientă!