Categorii
Carti

Ziua se apropie

Deși, ca și creștin – urmaș al lui Isus Cristos, ar fi trebuit să am o conexiune mai bună cu Israelul, nu am avut-o. Contextul evanghelic și cunoștințele mele cele mai multe, nu au avut o îndreptare a inimii spre Israel. Mărturisesc, cu ruține și părere de rău, că deși Cristos a fost un evreu, legătura și interesul meu pentru ei, ca și popor (înafara citirii bibliei, a fost aproape inexistent. Da, cunosc câțiva creștini care sunt ”obsedați” de Israel, dar cu ei, m-am ținut departe de acest subiect; atât cât am putut. Dar, a venit pandemia și accelerarea timpului, tulburarea ordinii mondiale, fricile legate de viitor, întrebările legate de sfârșitul lumii. Așa s-a stârnit interesul meu pentru sfârșit, lucru pe care l-am evitat toată viața mea. În această perioadă de autoizolare mi s-au activat informații și experiențe pe care le-am avut în vizitele mele în Israel, dar ”mi-au venit” cărți și documentare care mi-au deschis ochii spre o realitate indubitabilă: sfârșitul lumii este conectat inseparabil de poporul și pământul lui Israel. A nu fi conectat puternic la Israel înseamnă a nu-ți cunoaște rădăcinile iudaice ale creștinismului și a nu-ți putea vedea viitorul, decât în mod parțial și foarte limitat. În acest context al preocupării pentru viitor și Israel am ajuns la cartea lui Amir Tsarfati – Ziua se apropie. Mi-a captivat imaginația, m-a intrigat secvențialitatea planului, mi-a tulburat ignoranța, mi-a energizat dorința de a fi pregătit pentru că ”ziua se apropie”. Afirmația lui Amir că ”noi suntem generația care a văzut semnul”, adică generația care a văzut ” învierea națiunii reprezentate de smochin” și corelarea cu Psalmul 90:10 au fost iluminatoare pentru mine. Urgența și iminența venirii lui Cristos este atât de evidentă, dar ce puțini sunt cei care știu și fac ceva! Cartea are un mesaj de avertizare, dar și de speranță. Citește-o și pregătește-te mai bine, pentru că ”ziua se apropie”!

(Visited 152 times, 1 visits today)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *