Încă nu se uscase bine cerneala de pe contractul amiabil de separare și împărțire a patrimoniului dintre Lot și Avraam că, pe internet au apărut vești despre o încercare de revoltă și un război fulger între diferite alianțe zonale. Deznodământul este cât se poate de nefast pentru Lot care sfârșește prin a fi luat prizonier de război, evident și cu toate averile confiscate.
Avraam dă alarma de război și armata lui de 318 războinici de elită atacă prin surprindere armata biruitoare care ducea victorioasă capturile de război spre cetățile lor. Victoria este zdrobitoare, armata de elită reușind să recupereze toate resursele umane și bogățiile capturate. Nu numai că i-au eliberat pe prizonieri, dându-le libertatea, dar aveau de gând să le dea înapoi și toate bunurile confiscate! Așa ceva nu se mai auzise de când era lumea!
Împăratul Sodomei , nu poate accepta ca cineva, un străin, să-i facă un așa de mare bine și să nu-și ia partea lui din captura de război. Se gândește să-i propună lui Avraam să accepte toate bogățiile care aparțin Sodomei, iar el să se întoarcă doar cu oamenii acasă. Pe când se gândea cum o să-i facă propunerea apare neanunțat, ca din senin, împăratul Salemului, care nu participase la luptă.
Avraam primește binecuvântarea lui Melhisedec și-i dă, în schimb, zece la sută din toată prada de război.
Împăratul Sodomei este uluit din nou: Avraam nu numai că nu vrea să ia pradă de război, dar mai dă și zeciuială !?
În fața lui Avraam, cel obosit și victorios, au stat în același timp Salemul cu pâinea, vinul și binecuvântarea și Sodoma cu bogățiile ei strălucitoare. Avea dreptul la amândouă!
Avraam a ales pâinea și vinul Salemului și să dea zeciuială și a lăsat Sodoma să plece acasă cu bogățiile ei.
Nu numai că a renunțat la un drept pe care oricine i-l recunoștea, dar a mai fost și recunoscător și generos.
Eu, poate mi-aș fi luat ceva din ele, sau … poate că nu! 🙂
Eu știu ce s-a întâmplat mai târziu cu ele, le-a luat focul la curățat! 🙁