Harul si desfranarea

Subiectul harului este iubit și dorit de unii, incomod și controversat pentru alții.
Întro postare anterioară, din luna martie a anului trecut – vezi Aici, am căutat să aflăm care este legătura între har și cumpătare. Apostolul Pavel a făcut conexiunea între cele două când i-a scris lui Tit, comunicându-i că harul lui Dumnezeu ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și ne îndeamnă să trăim cu cumpătare în stilul nou de viață cu care am fost hăruiți.
Când citim scrisoarea lui Iuda aflăm că, în perioada bisericii timpurii, s-au strecurat – înfiltrat printre ucenicii lui Cristos, unii care au schimbat harul în desfrânare.
Acești oameni neevlavioși care schimbau harul în desfrânare nu erau oameni foarte vizibili și vocali (strecurați printre voi, stânci ascunse), dar erau determinați și statornici prin comportamentul lor (erau ca niște stânci). Ei treceau neobservați în mulțime deoarece nu erau impunători, provocatori, guralivi sau distinctivi, dar la o scrutare mai atentă, stilul lor de viață libertin îi dădea de gol.
Acesta era vizibil primar la mesele de dragoste organizate de biserici pentru hrănirea și ajutorarea celor nevoiași – adică în contextul mâncatului și băutului. Acolo caracterul lor slab și vicios, lipsa de cumpătare nu numai că devenea vizibilă, ci izbea ochii. Iuda scrie despre ei că se ospătau fără rușine, se îndopau deabinelea; abuzau de generozitatea și bunătatea celorlalți punându-și porții mari de mâncare, negândindu-se de loc la ceilalți; nu-și puneau în farfurie cu lepădare de sine, uitându-se să vadă dacă le mai rămâne și altora, ci și-o umpleau. Și mâncau până nu mai puteau. Când se punea problema de pofta lor, de pântecele lor, nu mai aveau pic de rușine și bun simț.
Ei nu mâncau, ci înfulecau.
Ei nu se săturau, ci se îndopau.
În numele libertății pe care le-a adus-o harul, au transformat harul în îmbuibare și libertinism: gata cu limitările, „adio” restricții, „pa” cumpătare!

Harul și libertatea merg mână în mână, se țin de mână .
Când libertatea ia viteză trăgând sau târând harul după ea cumpătarea și înfrânarea sunt concediate și trimise la plimbare.
Când libertatea ia viteză trăgând sau târând harul după ea, libertatea se transformă în libertinism.
Când libertatea se încăpățânează să ia viteză, harul rămâne în urmă și o lasă să-și facă de cap.
Când libertatea devine un drept și harul ceva obligatoriu, libertinajul are permis de circulație liberă pe „drumurile publice” ale bisericilor.
Când harul este obligatoriu și libertatea devine un drept, desfrânarea are licență pentru sfidarea decenței și moralei.
Când libertatea devine un pretext pentru satisfacerea poftelor mari sau mici, de moment sau permanente, harul este schimbat în desfrânare.
Când libertatea devine un pretext cel cu cunoștință multă își va permite să facă lucruri care vor face pe vei slabi să păcătuiască

Când desfrânarea ajunge șefă,  plăcerile au dezlegare, poftele își fac de cap, omul se strică.
Când omul nu mai are frâne, este mânat încolo și încoace de poftele divergente plutind în derivă, ca un vapor fără cârmă.

19
mart. 2012
AUTOR Gili
COMENTARII No Comments

Lasă un răspuns