Autor: Gili

Azi, 31 ianuarie, încheiem această primă lună a anului 2011.
Am anunțat că în fiecare lună (asemănarea cu pomul vieții) vom aborda o virtute creștină și un păcat asociat, obținut prin contrast. În luna ianuarie am abordat virtutea smereniei și păcatul mândriei. În luna februarie vom aborda curajul și frica. Dacă ne (vă) vor mai veni idei, ilustrații despre smerenie și mândrie vom mai posta, sau vom aduce ofrande, pe acest subiect … dar, vor apărea grupate tot în luna ianuarie.

Există o așteptare nemărturisită, a celor ce umblă cu Dumnezeu; o dorință ascunsă a inimii și anume, ca viața lor evlavioasă să fie una pașnică; să trăiască în armonie cu toți, să ducă o viață liniștită la muncă, în familie și la biserică. Mai ales la biserică! Biserica, adunarea este pentru unii, singurul loc în care poate fi experimentată picătura de cer – aici pe pământ. În rest este iad: iad la servici, iad acasă. Iad la servici cu șefi imposibili de mulțumit, iad la școală cu profesori corupți și colegi invidioși…

Unul din primele lucruri pe care le-am aflat când am ajuns în armată, și ne-a fost repetat în glumă, cu răutate și cu ironie de către unul din caporali, era că intraserăm viței pe poarta cazărmii și, la final, urma să ieșim boi pe poarta cazărmii! Procesul devenirii, avansării, maturizării noastre era clar în mintea gradaților noștri. Noi, pifanii, tunși la zero ne uitam confuzi și nevinovați la ei, ca vițeii la poarta nouă. Tratamentul neomenesc aplicat de către tablagii și epoleți ne-au făcut să credem că toți a.p.v.-iștii (armată pe viață) au același comportament  dur, arogant și animalic cu soldații. Aceasta până când am intrat în contact cu …

Supunerea văzută prin ochelarii mândriei este mai degrabă percepută ca și slăbiciune.
Ajustarea, acomodarea la cerințele altora este percepută ca o lipsă de personalitate, o libertate subjugată, sacrificată. Cel care domină, care decide și se impune are libertate.
Cel care se supune, care ascultă și se conformează și-a pierdut libertatea.
Ed Cole în cartea sa, „Bărbați tari în vremuri de restriște„,  este de altă părere.

Erau patru.
Patru băieți care creșteau și visau împreună.
Patru adolescenți tumultoși și magnifici  dintr-un oraș minier din România.
Cărările vieții i-au despărțit: unul a ajuns în Grecia, altul în Germania, altul în Belgia și altul în … România. Cel rămas în România a găsit calea îngustă a Vieții și s-a pocăit de cărarea largă. Anul trecut, în vară, după multă vreme, s-au revazut toți patru – în țară. Era penultima dată când erau toți patru împreună.

Săptămâna aceasta vor fi iarăși împreună …

Oamenii smeriți sunt de cele mai multe ori, oameni supuși.
Oamenii supuși ajung, nu de puține ori, suspuși. Celor smeriți, Dumnezeu le dă har.
Oamenii supuși sunt cooperanți, abordabili, săritori (nu la beregata) în ajutorul altora. Oamenii smeriți respectă pe cei mici și pe cei mari, pe cei educați și pe cei neșcolați, pe angajați și pe patroni, pe rromi, pe mexicani, pe români.
Cei smeriți sunt atenți la cugetul celor slabi și nu-și permit libertăți neînțelepte.
Cei smeriți respectă legile și autoritățile, care reprezintă statul.
Oamenii supuși respectă legile și autoritățile până când …

De ce am ales tandemul smerenie – mândrie pentru luna ianuarie?
Din mai multe motive.
Primul a fost legat de o sărbătoare mai neglijată în unele cercuri (prietenii știu de ce si unde), botezul Domnului Isus.
Sărbătoarea stă, cronologic, la coada sărbătorilor de iarnă; pentru unii, revelionul este climaxul sărbătorilor.
Pentru bobotează abia dacă mai rămân câteva resturi de cozonac, entuziasm și spiritualitate.

În apele Iordanului Unul se supune …
În apele Iordanului unul se împotrivește …
În apele Iordanului, peste Cel supus, cel de Sus coboară!

Un stol de rațe sălbatice zburau pe deasupra unei ferme agricole.
Un țăran care lucra la fermă își ridică privirea spre cer și observă ceva neobișnuit.
Două rațe sălbatice zburau ținând cu ciocul o bâtă din lemn; de mijlocul bâtei, era agățată cu ciocul o rață care avea o aripă frântă. Mirare mare pentru țăran, care nu-și putu ține mirarea și curiozitatea pentru el, și strigă de-l auziră și rațele:
– A cui a fost oare ideea aceasta?
– A meeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeea! – zise rață rănită și porni cu viteză spre pământ!

Să pășim încet și sigur în lumea virtuților … acele însușiri de caracter, acele forțe morale interioare, înclinații puternice care ne fac să urmărim consecvent, cu statornicie un ideal etic. În luna ianuarie vom cerceta virtutea considerată de bază în creștinism, smerenia.

Smerenia este supunerea intenționată a voinței unei persoane față de voința altcuiva.
Domnul Isus, prin exemplul Său, a întruchipat smerenia absolută!
Ioan 6:38 … „căci M-am pogorît din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimes”.

Din punctul meu de vedere supunerea, ascultarea este modul principal de exprimare al smereniei. În Filipeni 2 apostolul Pavel leagă cele două elemente punctând spre ascultarea dusă la maxim, sacrificiul.
Filipeni 2:8 ” La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător pînă la moarte, şi încă moarte de cruce”.

Alte moduri de manifestare ale smereniei, sau câteva surori mai mici ale smereniei, ar putea fi: modestia, considerația, simplitatea și frugalitatea.

Modestia – sentimentul care ne face să nu avem păreri exagerate despre valoarea ideilor și acțiunilor noastre – imagine de sine echilibrată.