Categorii
Tematice

De Paști, străini și acasă în Brighton, UK.

Iată-mă petrecând primele sărbători de Paști înafara țării.
Suntem, eu și Steluța, oaspeții unor gazde deosebite.
Cunoscutul proverb care spune că ”Omul sfințește locul” este mai universal ca oricând! 🙂
Locurile noi ți se par primitoare sau reci funcție de

Categorii
Tematice

Isus a murit, a înviat Cristos!

Suntem foarte familiari cu Isus din Nazaret datorită scrierilor lungi ale celor patru evangheliști.
Ne este drag și cunoscut Fiul omului, Dumnezeul devenit om, care s-a întrupat și a locuit printre noi, pământenii, plin de har și de adevăr.
A trăit pe pământ, a mâncat și a băut ca și noi, a vorbit, a dormit, a vindecat, a predicat,

Categorii
Tematice

Rugăciuni, decibeli și lacrimi?

În vremea copilăriei mele spirituale eram uimit de modul în care se rugau unele surori în credință, care erau mai în vârstă.
Una dintre ele, când începea să se roage, folosea cuvinte, expresii și versete din psalmi.
Nu reușeam să-mi dau seama când făcea trecerea de la cuvintele ei la

Categorii
Carti

Sfârșitul bărbaților și ascensiunea femeilor

booksAm reușit să ajung să citesc această carte,  THE END OF MEN AND THE RISE OF WOMEN.
Nu știu să fie tradusă în românește, însă titlul ar putea fi tradus așa:
Sfârșitul bărbaților și ascensiunea femeilor.
Titlul incită și promite să ne pună pe gânduri și pe treabă.
Anul 2009 a fost un an pivotal în istoria Americii.
Pentru prima dată în istorie,  în domeniul forței de muncă , numărul femeilor angajate a depășit numărul bărbaților.
Criza financiară și apoi globală a lovit puternic în principal activități economice dominate de bărbați, care au rămas fără slujbe.
Capacitatea lor de a se adapta la noile condiții socio-economice este mai mică decât a femeilor.
Ele sunt mai adaptabile și capabile să se ajusteze la schimbare, ocupând tot mai multe slujbe care erau în trecut apanajul masculinității.
Vechea structură rigidă și solidă a societății și muncii de tip patriarhal a fost înlocuită de una nouă, flexibilă și fluidă, de tip matriarhal.
Implicațiile acestor mișcări tectonice sunt diverse și profunde, atât la nivelul personal al bărbaților și femeilor, cât și la nivelul familial.
În această pierdere de teren în fața femeilor războinice cu inimi de oțel, bărbații trebuiesc să se redefinească și să se reinventeze.
În aceste condiții în care ele sunt tot mai independente finaciar, câștigând mai bine decât bărbații lor, se vor schimba oare sau se vor menține rolurile clasice în familie? Vor reuși oare bărbații să se reprofileze și să-și recâștige dominația în societate și în ce condiții?
Cartea, care abundă în statistici, analize și cercetări , aruncă niște provocări pertinente tuturor oamenilor, mai ales băieților și bărbaților.
Aceștia trebuie să ia în serios schimbările la nivel macro – social, prin decizii personale și strategii care să urmărească o linie masculină matură, abilă să păstreze cu credincioșie și relevanță valorile biblice într-o societate aflată mereu în schimbare.

Categorii
Filme

Baiatul meu, Jack / My Boy, Jack

Un film despre ambiție și sacrificiu, decizii și tensiuni în familie, război între națiuni.
Singurul fiu al celebrului scriitor Rudyard Kilpling își dorește cu ardoare să devină ofițer în armata navală britanică. Selecția lui în armată este oprită din cauza defectului său la ochi, care este ca un handicap insurmontabil. Izbucnirea primului război mondial va stârni și mai mult dorința lui Jack de a deveni ofițer și aceea de a pleca la război, ca toți ceilalți tineri.
Luarea deciziei și influiențarea factorilor de decizie militari de către tatăl său, pentru ca Jack să fie admis la școala de ofițeri și deci apt pentru front, stârnește un adevărat război în familie.
Pe de o parte mama și sora lui Jack își doresc ca acesta să nu plece și fac tot ce știu și pot ca să-i împiedice plecarea . Aici se vede foarte bine tensiunea din familie: nevoia de siguranță și stabilitate la femei aflată în conflict cu nevoia de semnificație și aventură la bărbați.
Pe de cealaltă parte, tatăl său, care-i înțelege ambiția de a-și dovedi bărbăția, devine aliatul lui și îl ajută să-și vadă împlinirea visului. Cu ce preț își va vedea ochelaristul și pirpiriul Jack visul împlinit, veți afla prin vizionarea filmului.

Categorii
Tematice

Ce mai schimbare!?

Când omul nu mai are nimic de schimbat, fie a îmbătrânit, fie a murit!
Viața la țară are parte  de schimbare o ciclică, anuală, odată cu schimbarea anotimpurilor.
În preajma sărbătorii Paștelui, înainte de Florii, făceam curățenia de primăvară.
Strângeam uscăturile rămase din iarnă și le ardeam.
Săpam șanțurile pentru a nu fi umflate prea repede de ploile de primăvară.
Curățam crengile și văruiam pomii.
Pe lângă acestea, primăvara era un prilej să ne înnoim și vestimentația.
În sărbătoare trebuia să intrăm cu haine noi!


Pomii își schimbau straiele sărăcăciose de iarnă cu cele colorate de primăvară, păsările își schimbau repertoriul de iarnă cu cel de veselie și petrecere, ulițele satului erau mai curate și mai primitoare.
Oamenii mergeau la biserică, la adunare, cu haine noi.
Se vedea pe ei că nu erau obișnuiți cu ele, mergeau țepeni și țanțoși.
Și limbajul lor era schimbat, erau mai curtenitori și mai amabili.
Ca și copii monitorizam aceste schimbări anuale.
Unii priveau cu bucurie și mândrie la aceste schimbări, în timp ce alții erau sceptici, zicând: ”Ce mai schimbare?!”
Pentru ultimii, schimbările la suprafață, nu aveau nici-o valoare.
Nu se puteau bucura de aceste înnoiri anuale exterioare pentru că nu vedeau și nu percepeau înnoirile interioare. Poate că oamenii erau un pic mai amabili unii cu alții în sărbătoare, dar după aceea viața își urma cursul ei, cu durerea, înjurăturile, rutina, ura și răutatea cea de fiecare zi.
După aceea, cei mai mulți își lepădau hainele noi de sărbătoare ca să umble și să trăiască în hainele uzate și peticite ale firii și vieții de dinainte de sărbătoare.

Schimbăm ”hainele” la blog.
Le înnoim și le dăm o altă structură.
Ne întindem și spre alte domenii care ne pot lumina sau descoperi frumusețea și desăvârșirea sufletului. Filmele și cărțile sunt și ele mijloace pentru înnoirea hainelor sufletului. Voi face recomandări de cărți și filme și veți ști ce mai citesc și la ce mai meditez.
Câte un citat sau un proverb va colora și diversifica paleta de idei de pe blog.
Contribuția voastră este binevenită!
Participați la schimbare!

Categorii
Tematice

Trezirea: de la dilema la … paradox

Este trezirea spirituală partea de care trebuie să se ocupe omul sau partea de care se ocupă Dumnezeu? Ar trebui să ne dăm noi peste cap, să agităm apele și să facem zgomot sau să așteptăm să miște Dumnezeu apele și să sufle trezire peste noi?
Unii înclină mai mult să creadă că omul este responsabil să

Categorii
Tematice

Cu emoțiile printre prieteni si dusmani

Orice om are prieteni și dușmani.
Primii te plac așa cum ești, ultimii nu te plac indiferent cum ești.
Primii  sunt mai ușor de iubit, ultimii sunt mai ușor de urât.
Primii te rănesc fără voie, ultimii te omoară cu voie.
În această dinamică alternantă a relațiilor plăcute și dificile, emoțiile noastre

Categorii
Tematice

Geometria vietii

Din când în când mă bucur să vă pot prezenta ofrandele altor călători pe la Pomul vieții care au harul de a așterne în scris experiențele și gândurile lor cu privire la viață și valori, convingeri și pasiuni, deșertăciune și eternitate. În acestă postare, Sabina Negruț,  descrie zbaterea noastră între superficialitate și

Categorii
Tematice

Capace emotionale

Rareori vârsta biologică este aproape de cea emoțională.
De cele mai multe ori, vârsta emoțională este rămasă muuuuuuult în urmă.
Lucrul acesta este adevărat pentru că, din punct de vedere emoțional, rămânem blocați pe undeva în trecut datorită unor evenimente traumatice. Aceste evenimente au rolul unor capace sau