Creștinii din Europa, familiari cu Noul Testament și Faptele Apostolilor, merg inconștienți cu istoria primelor secole pe urmele apostolului Pavel. Direcția cunoscută și prezentată pe larg, în a 2-a jumătate a cărții Faptele Apostolilor, este cea de la Est spre Vest, de la Ierusalim la Roma. Prin faptul că nu mai avem și cartea Faptele Apostolilor care au misionat spre Asia, ni se dă senzația falsă că epicentrul mișcării creștine s-a mutat în Europa. Iar nouă ne convine, că suntem europeni, chiar dacă români fiind, noi suntem în răsăritul europei și trăim la malul oceanului creștinătății ortodoxe.
Cartea lui Philip Jenkins este una surprinzătoare pentru mulți dintre noi, cei care trăim în România, dar care suntem conectați și adăpați majoritar prin sursele publicate în vest. Mărturisesc că în cunoștințele mele generale de istorie, primele secole și misiunea creștină în evul mediu pe continentul asiatic au fost o nebuloasă. Nu am avut idee despre eforturile misionare ale celorlalți apostoli și nici despre modul în care a interacționat creștinismul cu islamul și celelalte religii orientale. Ignorarea istoriei Orientului mijlociu de către noi europenii ne-a adus o miopie spirituală și un egoism mascat al neamurilor care se cred singurele în centrul atenției lui Dumnezeu. Cartea aceasta este ca o ceașcă de apă rece peste fețele noastre adormite, care ne trezește la realitatea că istoria, trecută și cea viitoare, își are epicentrul în Orientul Mijlociu, în Ierusalim și nu la Roma, Vatican.
Deși, ca și creștin – urmaș al lui Isus Cristos, ar fi trebuit să am o conexiune mai bună cu Israelul, nu am avut-o. Contextul evanghelic și cunoștințele mele cele mai multe, nu au avut o îndreptare a inimii spre Israel. Mărturisesc, cu ruține și părere de rău, că deși Cristos a fost un evreu, legătura și interesul meu pentru ei, ca și popor (înafara citirii bibliei, a fost aproape inexistent. Da, cunosc câțiva creștini care sunt ”obsedați” de Israel, dar cu ei, m-am ținut departe de acest subiect; atât cât am putut. Dar, a venit pandemia și accelerarea timpului, tulburarea ordinii mondiale, fricile legate de viitor, întrebările legate de sfârșitul lumii. Așa s-a stârnit interesul meu pentru sfârșit, lucru pe care l-am evitat toată viața mea. În această perioadă de autoizolare mi s-au activat informații și experiențe pe care le-am avut în vizitele mele în Israel, dar ”mi-au venit” cărți și documentare care mi-au deschis ochii spre o realitate indubitabilă: sfârșitul lumii este conectat inseparabil de poporul și pământul lui Israel. A nu fi conectat puternic la Israel înseamnă a nu-ți cunoaște rădăcinile iudaice ale creștinismului și a nu-ți putea vedea viitorul, decât în mod parțial și foarte limitat. În acest context al preocupării pentru viitor și Israel am ajuns la cartea lui Amir Tsarfati – Ziua se apropie. Mi-a captivat imaginația, m-a intrigat secvențialitatea planului, mi-a tulburat ignoranța, mi-a energizat dorința de a fi pregătit pentru că ”ziua se apropie”. Afirmația lui Amir că ”noi suntem generația care a văzut semnul”, adică generația care a văzut ” învierea națiunii reprezentate de smochin” și corelarea cu Psalmul 90:10 au fost iluminatoare pentru mine. Urgența și iminența venirii lui Cristos este atât de evidentă, dar ce puțini sunt cei care știu și fac ceva! Cartea are un mesaj de avertizare, dar și de speranță. Citește-o și pregătește-te mai bine, pentru că ”ziua se apropie”!
Am auzit de cartea ”Făuritorul de cercuri” de Mark Batterson, dar nu am ajuns s-o citesc. Nu mi s-a părut interesantă, la acea vreme. Dar, când am văzut această cărțulie mică, m-a intrigat de la prima vedere. Intuitiv, mi-am dat seama că aici este ”aur curat”, că ceva extrem de valoros este ascuns în carte, ascuns la vederea tuturor cititorilor. Mai presus de toate, mi s-a părut că această carte este accesibilă și prietenoasă cu tăticii, bărbații cu copii, deși cartea este scrisă pentru părinți, mămici și tătici, deopotrivă. Autorul nu numai că este bun, creativ și practic, dar știe să se așeze lângă tine, să simtă empatic cu frustrările și limitările taților. Iar, pe lângă o tonă de alte cărți excelente pe piața suprasaturată de parenting, are calitatea de a te ține ancorat în realitățile biblice. Una din metaforele extrem de puternice pe care le aduce în dreptul părinților este aceea de a fi părinte – profet. ”Rugăciunea îi transformă pe părinții obișnuiți în profeți care modelează destinele copiilor și nepoților lor și ale fiecărei generații următoare.” Da, era să uit, cartea se focalizează în mod creativ și inspirativ pe uitatul , neglijatul, marginalizatul subiect al rugăciunii. ”Dumnezeu onorează rugăciunile îndrăznețe, deoarece rugăciunile îndrăznețe Îl onorează pe Dumnezeu.” Iar unele adevăruri duale împărtășite de autor sunt de-a dreptul năucitor de sincere și directe: ”Binecuvântările lui Dumnezeu nu doar te vor binecuvânta, ci îți vor complica viața”. O carte de citit, studiat și practicat, o carte care te îndeamnă la trăit ”misterul glorios al rugăciunii”.