Sâmbăta aceasta, împreună cu un grup de la biserica Harvest Metanoia Arad, am avut prilejul să vizităm Geoparcul dinozaurilor din Țara Hațegului. Mai precis, am vizitat expoziția ”Balauri, dragoni, dinozauri” de la muzeul din Hațeg. Acolo, sub îndrumarea unui ghid admirabil,
Inimă, nu fii de piatră!
Ne apropiem încet de sărbătoarea Floriilor, intrarea triumfală a Domnului Isus în cetatea regală, Ierusalim. Pentru mine, citind textele evangheliilor, nu este o sărbătoare curată,
Industrializarea este procesul de trecere, transformare, al unei țări agrare într-o țară industrială, dezvoltată din punct de vedere economic prin crearea marii industrii mecanizate. Această schimbare majoră este integrată într-un
Paiul și bârna
Predica de pe munte, respectiv capitolele 5-7 din evanghelia după Matei, reprezintă chintesența vieții ucenicului, urmașului lui Isus Cristos. Și dacă subiectele predicii de pe munte nu sunt incorporate în viața ucenicului, încă de la începutul vieții de credință, Dallas Willard se întreba
The Tipping Point
Despre autorul acestei cărți, Malcolm Gladwell, am auzit de mai mulți ani. Deși zvonurile indicau spre un scriitor aparte, inteligent, cu perspective distincte asupra unor subiecte interesante, ele nu au fost suficient de intrigante pentru a-mi trezi interesul ”adormit” față de orice autor nou. Oricum peisajul meu beletristic s-a îngustat foarte mult în ultimele decenii (!) ceea ce face grea intrarea de noi scriitori, având deja destui consacrați și care încă mai au multe de scris. Mi s-a părut ciudată și decizia celor de la editura Publica de a lăsa titlul în limba engleză, deși l-ar fi putut traduce prin ”Punctul critic”. Așa cum spune autorul, punctul critic este acel moment magic/instantaneu dramatic în care o idee, o modă sau un comportament social intră brusc într-o progresie geometrică asemănătoare declanșării unei epidemii. Focalizarea pe epidemiile sociale, cu exemple din istorie, comerț, modă, programele TV pentru copii, afaceri sau justiție, face cartea interesantă pentru sociologi, psihologi, oameni de afaceri, consultanți, cadre didactice, păstori sau părinți. Pentru ca ceva să se răspândească la nivel mare într-o societate sau comunitate autorul spune că este nevoie de trei categorii de oameni – conectorii, experții și vânzătorii, un mesaj care să aibă elemente puternice de aderență la public și un context, anturaj, a cărei forță să determine la acțiune. Exemplele folosite în carte sunt din domenii foarte diverse – de aici și relevanța ei mare pentru un public larg. Mai intrigante sunt însă interpretările atipice pe care le dă autorul la situații comune din viața de fiecare zi. Una dintre ele, care m-a pus pe gânduri, este aceea că influiența familiei (chiar și a celor bune) asupra copiilor este mai mică decât puterea anturajului școlar în care aceștia își petrec o mare parte din timpul lor. Ideea de bază a cărții însă este una de bun simț și totuși surprinzătoare: schimbările mari, de proporții, sunt provocate nu de acțiuni mărețe, ci de o sumă de lucruri mici care trec la un moment dat de un punct, numit ”punct critic”. Până la citirea cărții, tendința mea a fost să creditez cu glorie ultimul lucru mic de dinaintea punctului critic, minimalizând rolul celorlalte lucruri mici sau să scot mai în evidență rolul conectorilor în detrimentul experilor sau vânzătorilor. De acum încolo, nu o să mai pot vedea lucrurile la fel, monocolor sau unilateral, pentru că această carte mi-a lărgit bine orizontul minții și al inimii.
Am început să scriu pe blog în urmă cu patru ani. Nu aveam idee în ce aventură intram, dar am simțit că este unul dintre lucrurile pe care trebuia să le fac. Era ceva din interior care mă îndemna să mă apuc de scris. Mai târziu, mi-am dat seama că scrisul a fost unul din
Există o perioadă în viața copiilor (părinții știu de ce) în care aceștia își bombardează părinții cu o sumedenie de întrebări. Dacă unele par a fi pertinente și primesc atenția adulților, altele sunt pur și simplu
La început de an, lumea bună este înnebunită dup ideea creării unui an mai bun decât cel precedent. Raționamentul ”binele este dușmanul mai binelui” pare a fi o justificare bună. Analizăm, evaluăm, planificăm și luăm decizii. Nu contează că unele le-am
În copilărie a avut cele mai bune condiții din lume. Părinții lui erau proprietarii celei mai mari vile și cei mai cunoscuți oameni din oraș. A fost dus la cea mai bună grădiniță și educat la cea mai selectă școală, cu cei mai
Ai îmbătrânit dacă …
Unul dintre semnele cele mai frecvent puse în seama îmbătrânirii este uitarea. Nu mai rețin bine cartea respectivă, dar niște autori demonstrau cu ajutorul unor experimente, sondaje și statistici că este unul dintre neadevărurile cele mai
