
În luna iulie vacanțele și concediile sunt în plină desfășurare; tot așa și călătoriile cu mașina, jeepul, avionul sau bicicleta. Ieșim, evadăm din confortul, rutina sau plictiseala de acasă și ne aventurăm spre locuri și evenimente noi. Oricât de siguri am fi pe mașinile noastre, cardurile noastre, iphonurile noastre, experiența noastră, la plecarea de acasă devenim vulnerabili datorită noului statut pe care îl dobândim, și anume, de străin și călător, de turist. Cu toată încrederea noastră, reală sau falsă, când călătorim ajungem să depindem mai mult de alții decât atunci când stăm acasă. Un accident care blochează șoseaua câteva ore
