Pomul Vietii

Pentru cei mânioși, mândri, arțăgoși, certăreți, batjocoritori și nesupuși, blândețea este asociată cu moliciunea și încetineala. Pentru ei a fi amabil, gingaș, politicos este văzut mai degrabă ca un handicap decât o virtute. Pentru ei, omul care nu are viteză la vorbe și fapte este un mototol, care va rămâne mereu ultimul. Cine nu poate ținea ritmul cu ei, cine nu tună și fulgeră ca și ei, este un bleg. Deși nu există un profil clar al omului bleg, cei mânioși și arțăgoși îi vor băga pe toți, adică restul lumii, în aceeași oală.
Dumnezeu le-a dat la unii oameni o constituție fizică firavă, plăpândă; ei sunt mai predispuși la îmbolnăviri, petrec mult timp și bani pe la medici, se socializează mai greu, au o mobilitate fizică mai redusă; nu sunt invitați la activitățile sportive – nu sunt competitivi și nici la petreceri – nu sunt atractivi; fiind mai firavi ei nu reușesc să țină pasul cu restul și se izolează. Ei nu dau din coate ca să se integreze, nu pun piedică celor care nu-i așteaptă și nici nu vor face sânge în jurul lor pentru drepturile luate sau călcate.
Alții, deși au o constituție fizică bună, robustă, cu care ar putea muta muntele dintrun loc în altul,

Vârtejul vieții ne aduce aproape de oameni cu care ne înțelegem din prima, cu care nu trebuie să facem eforturi prea mari pentru a coopera sau a lucra împreună la proiecte. Acestea sunt genul de relații care merg ca pe roate, adică nu trebuie să consumi prea multă energie pentru a le întreține. Alte relații merg mai greu sau chiar dacă au mers cândva bine, din diferite motive, au apărut fricțiuni, divergențe care au produs o distanțare și o răcire a relației. Unele persoane s-au mutat în alt loc, lucrează cu o altă echipă, numele lor nu mai apare scris în agenda personală. În trecut numele lor era pomenit des în discuții, în proiecte și în planuri. Ele făceau parte din viața noastră și numele lor se regăseau scrise în agenda noastră. Pavel mediază la relația dintre niște lucrătoare din orașul Filipi, Evodia și Sintichia, menționând că deși ele s-au șters unele pe altele de pe agendele lor de lucru, Domnul îi are scriși pe toți în cartea vieții, în agenda Lui de lucru. Găsirea „numitorului comun” este critică și probabil, singura platformă pe care se mai poate (re)clădi o relație atunci când diferențele între „fracții” sunt mari la „numărător”.  (Filipeni 4:2-3)
Apoi Pavel scrie telegrafic câteva îndemnuri și înștiințări, legate de bucurie, blândețe și îngrijorare.
Această flancare a blândeții de către bucurie și îngrijorare mi se pare interesantă. Mai intrigantă mi se pare însă legătura între blândețea urmașilor lui Cristos și

Citind pildele escatologice, despre judecata viitoare, se poate observa că acțiunea lor începe cu o tentă comună, întro atmosferă obișnuită, calmă, previzibilă ca apoi, înspre final, să se schimbe brusc acțiunea, deznodământul fiind unul surprinzător. Când începe acțiunea mirele, stăpânul este binevoitor, darnic, oferă libertate de mișcare și gestionare a resurselor, lasă loc de inițiativă, riscuri, greșeli, veghere, timp pentru somn, timp pentru muncă.
Când însă vine vremea evaluării stăpânul, mirele nu mai are „pardon”.
Verdictul dat rămâne și nu-l mai schimbă nimeni: fecioarele neînțelepte, robul leneș și caprele rămân afară, în întuneric, acolo unde este plânsul și scrâșnirea dinților – pedeapsa veșnică.
Această „schimbare la față” a Mirelui, Stăpânului, Împăratului este șocantă, uluitoare!
Îmi vine să cred că

Moise s-a născut întro familie  de sclavi și a crescut întro familie regală.
Era obișnuit cu binele, comfortul, puterea dar a renunțat în grabă la ele luând calea emigrației.  Probabil ca a avut probleme cu identitatea: era evreu din naștere, dar a trăit ca un egiptean; era din familie săracă, dar trăia ca un bogat. După o perioadă de glorie în tinerețe a urmat fuga în străinătate, viața de „urmărit general”, viața de străin printre străini, din vârful societății la periferia ei. Pe lîngă toate acestea mai avea și un defect de vorbire care atrăgea atenția și ironia altora. Cine l-ar fi băgat în seamă sau cine ar fi văzut în el candidatul ideal pentru alegerile prezidențiale?

Multe din ideile și concepțiile pe care (încă) le avem la maturitate le păstrăm cu grijă din perioada copilăriei. În acea vreme priveam lumea cu ochii și inima de copil. Mintea se străduia să priceapă lucrurile simple, făcea asocieri și descifra tainele mici ale lumii. Între lumea basmului și lumea reală era o trecere lină. În cele două lumi nu încăpeau decât două feluri de personaje: cele bune și cele rele. Amestecul de bine și rău întrun personaj crea confuzie în mintea de copil.  Schimbările bruște de comportament ale unui personaj produceau derută iar copilul nu știa cum să (re)interpreteze acțiunea personajului întro lumină nouă.
Pentru mine, bunica a fost personajul care întruchipa blândețea: calmă, liniștită, bună la suflet, slujitoare, smerită. Nu cerea mult dar, oferea mult. Nu-și lua prima porția de mâncare și se mulțumea cu puțin. Odată, pe când se împărțea puiul fript, ne-a luat-o înainte și a spus că vrea să mănânce din piciorul puiului și nu spatele, cum avea obiceiul. Am fost surprins neplăcut de cererea ei pentru că

Aproape fiecare am auzit de situații în care s-a făcut o nedreptate, s-a violat dreptul sau proprietatea cuiva și cel agresat (sau cineva apropiat) din spirit de dreptate a reacționat vrând să scoată ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Spiritele însă s-au încins și conflictul a mers mai departe decât s-a prevăzut; nu a mai fost „ochi pentru ochi” ci a fost cap pentru ochi sau, chiar viața pentru ochi.
Există o mânie legitimă, sfântă, domestică, acceptabilă, ca răspuns la agresiunile și nedreptățile reale. Spiritul de dreptate bine format în conștiința omului nu poate și nu trebuie să stea indiferent la aceste realități nedrepte. Este normal să te revolți împotriva unei monstruozități făcute sau afirmate de cineva. Nu este însă normal ca revolta, furia sau mânia să iasă din matca râului inimii împroșcând și inundând în jur cu răni, dureri, ravagii, pagube. Sunt câteva caracteristici sau factori de care

Anul trecut am constatat că după ce jucam fotbal apărea o durere localizată în zona călcâiului de la piciorul stâng. O vreme am tratat-o cu indiferență; văzând că nu merge cu acest tratament am început să mă interesez. Medicul la care m-am dus a fost dr. Google unde am aflat că aș putea avea pinten calcaneean – denumirea populară. La acest diagnostic se propuneau diferite tratamente care mai de care mai dureroase și ineficiente. Unul din medicii specialiști în laba piciorului scria și repeta întruna, până am înțeles și eu, că acest pinten nu este cauza durerii, ci un simptom. Adică, pe băbește, degeaba îndepărtezi pintenul, prin metode mecanice sau electro-chimice, dacă nu se identifică și tratează cauzele principale ale formării pintenului, acesta poate reapărea, ulterior.
Tot așa este și cu mânia. Ea este

Toți avem un grad de încărcare și împovărare pe care ni-l aduce trăirea în această lume, sau, mai precis, în acest colț mioritic de planetă. Patul în care dormim, apartamentul sau casa în care ne adăpostim familia, traficul din oraș, piața scumpă, căldura sau aglomerația, agitația sau nesiguranța zilei de mâine, școala copiilor, concediul sau vacanța, ratele sau medicamentele de fiecare zi, părinții bătrâni și bolnavi, mobilul care sună prea des sau prea rar, facturile care așteaptă cuminți în poștă … toate acestea pun câte o greutate sau povară pe umerii fizici sau pe umerii sufletului. Unii, avem sufletele gârbovite, încovoiate de atâtea poveri, greutăți pe care le ducem de multă vreme. De unele greutăți am reușit să scăpăm pentru că le-am delegat la alții, altele au revenit, pe căi ocolite, din nou la noi. Ce putem face cu sufletele noastre apăsate, împovărate? Cine mai are timp, inimă și soluție pentru poverile noastre?

Săptămâna viitoare mai precis marți, 7 iunie 2011, la ora 19.00, va avea loc la Biserica Aletheia, Întâlnirea bărbaților creștini din Timișoara.
Ne vom întâlni pentru  încurajare, înviorare și conectare spirituală.
Bisericile noastre suferă de un „deficit de testosteron”: prezența masculină este mult sub cea feminină, iar gradul de devotament al bărbaților este tot sub cel feminin.
Sunt însă câteva domenii la care, noi, bărbații stăm bine. 🙂